Sport

Răzvan Burleanu, anunț despre Mircea Lucescu după Turcia – România 1-0: „Cu siguranță”. Video

Răzvan Burleanu a făcut anunțul despre Mircea Lucescu! Ce se întâmplă cu selecționerul după Turcia - România 1-0
Razvan Burleanu anunt despre Mircea Lucescu dupa Turcia  Romania 10 Cu siguranta Video
Răzvan Burleanu, anunț despre Mircea Lucescu după Turcia - România 1-0
ADVERTISEMENT

Așa cum era de așteptat, Răzvan Burleanu a fost întrebat despre situația lui Mircea Lucescu la echipa națională după meciul Turcia – România 1-0. „Tricolorii” au ratat așadar calificarea la Cupa Mondială din vara acestui an din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, astfel încât marți, 31 martie martie, nu vor disputa finala acestui baraj, ci vor juca un amical contra pierzătoarei din duelul Slovacia – Kosovo, programat să se desfășoare de asemenea joi seară.

Ce a spus Răzvan Burleanu despre situația lui Mircea Lucescu la echipa națională la finalul meciului Turcia – România 1-0

În contextul în care în ultima perioadă în spațiul public s-a vorbit foarte mult despre scenariul în care Gică Hagi va veni selecționer în locul lui „Il Luce” în cazul în care se va rata accederea la turneul final, ceea ce s-a întâmplat deci, președintele FRF a fost întrebat dacă va mai fi cazul ca actualul selecționer să stea pe bancă și la acel joc de pregătire.

ADVERTISEMENT

Răspunsul său a fost unul afirmativ vizavi de această chestiune. Așadar, cel mai probabil, urmează ca o decizie în acest sens să fie luată și comunicată de către Federația Română de Fotbal ulterior acelui meci amical, în principiu ultima partidă a lui Mircea Lucescu în acest mandat al său pe banca echipei naționale de fotbal a României. 

Când ar putea să fie numit un nou selecționer

Pe de altă parte, Răzvan Burleanu a fost întrebat direct cu această ocazie și vizavi de numirea unui nou selecționer. Președintele FRF nu a dorit să intre însă prea mult în detalii. În schimb, a dorit să puncteze faptul că a simțit nevoia să îi încurajeze pe jucători în aceste momente delicate pentru ei imediat după fluierul final al meciului de la Istanbul.

ADVERTISEMENT

„Cu siguranță va mai rămâne domnul Lucescu și pentru următorul joc. Este o părere de rău din partea tuturor, am fost în joc. Chiar dacă Turcia a fost o echipă mai bună, echipa noastră a arătat că a putut să se ridice la nivelul Turciei. Am avut și neșansă. Dacă intra șutul lui Nicu Stanciu altfel stăteam de vorbă acum.

ADVERTISEMENT

(n.r. Dacă încep căutările pentru un nou selecționer) Nu discutăm în seara asta despre asta. Campionatul Mondial a fost un vis. Pentru asta a venit domnul Lucescu, Generația de Suflet își dorea să continue performanța din 2024. Am vrut să fim alături de jucători, să-i îmbărbătez. Sunt momente dificile pentru jucători. Noi trebuie să-i sprijinim în momentele grele. În momentele bune se găsesc mulți oameni să o facă”, a declarat Răzvan Burleanu imediat după Turcia – România 1-0.

ADVERTISEMENT

Răzvan Burleanu, anunț despre Mircea Lucescu după Turcia - România 1-0