Fotbal intern

Răzvan Burleanu, cercetat de DNA. Acuzat de înșelăciune și deturnare de fonduri europene

18.06.2018 | 10:06
Razvan Burleanu cercetat de DNA Acuzat de inselaciune si deturnare de fonduri europene

Procurorii DNA au început cercetarea în dosarul plângerilor penale făcute de mai mulți afiliați FRF cu privire la fapte comise de actualul președinte, Răzvan Burleanu, în perioada 2014-2018. Burleanu este acuzat de deturnare de fonduri europene, înșelăciune și uzurpare de calități oficiale.

Primul care a făcut o plângere pe numele lui Burleanu a fost președintele clubului Progresul București, Tudor Iacov: „Le-am reclamat în scris procurorilor ceea ce se întâmplă la FRF. Nu se mai poate merge în felul ăsta în fotbalul românesc, în dispreţul tuturor, sfidând legile şi bunul simţ. Această conducere este ilegală. Şi-au votat prime de sute de mii de euro ştiind foarte clar că nu au calitate oficială, pentru că încercările lor de a se valida la tribunal fuseseră respinse”, a spus în toamna anului trecut Iacov.

În acest sens, la MTS au ajuns, în urmă cu aproximativ două săptămâni, mai multe cereri ale procurorilor DNA, care doresc să afle detalii despre statutul juridic al FRF, despre situaţia Comitetului Executiv şi alte informaţii de natură să clarifice legalitatea în care s-a aflat, după 2014, conducerea federaţiei, anunță Pro Sport.

De ce este acuzat Răzvan Burleanu în plângerile ajunse la procurorii DNA

Printre acuzațiile adresate în plângerile penale se numără lipsa calităţii legale a Comitetului Executiv FRF. Asta după ce instanţele de judecată au declarat în 2015 ilegală, prin sentinţă definitivă, componenţa Comitetului Executiv al FRF. Astfel din 2014 până în prezent deciziile au fost luate de un CEx format din membri fără drept de semnătură. Chiar Răzvan Burleanu a avut doar doi ani de mandat legal, între 2016 şi aprilie 2018. În rest, deciziile acestuia au fost ilegale în faţa statului român, pentru că preşedintele nu a avut calitate.

În acest context, la DNA s-a reclamat:

– cheltuirea ilegală a bugetului de 14-25 milioane de euro pe an al FRF din perioada 2014-2018;

– finanţarea, cu milioane de euro, a Centrelor de Excelenţă între timp desfiinţate, după ce nu s-a reuşit înscrierea lor la tribunal. O cheltuială de peste 2.000.000 de euro cu aceste cluburi inexistente în faţa statului român;

– numirea lui Christoph Daum, cu cheltuielile aferente de peste 1,1 milioane de euro;

– hotărârea Comitetului Executiv al FRF, în iunie 2016, de a se autopremia cu sume totale de peste 650.000 de euro pentru calificarea României la Euro 2016. Burleanu şi-a dat o primă de 80.000 de euro.

De asemenea, nu lipseşte nici acuzaţia de deturnare de fonduri europene. Burleanu ar fi accesat și primit circa 300.000 de euro din fondurile europene pentru un program de integrare a tinerilor discriminaţi. FRF a luat banii, i-a cheltuit, dar nu i-a angajat pe cei 13 oameni, conform contractului semnat, se arată în plângerea penală de la DNA. Ministerul Dezvoltării a verificat şi a sesizat neregulile, iar Burleanu, încercând să scape, a dat în judecată guvernul. A pierdut procesul la Tribunalul Bucureşti şi mai poate ataca sentinţa la Curtea de Apel.