Adrian Mititelu a fost prezent în sală în cea de-a doua zi a Adunării Generale a FRF și a avut un schimb de replici extrem de dur cu președintele Răzvan Burleanu la începutul ședinței.
După ce au avut un conflict deschis în startul Adunării Generale a FRF, Răzvan Burleanu a încheiat ședința cu un atac dur la adresa lui Mititelu. Înainte de a-i da cuvântul patronului de la FC U Craiova, șeful de la Casa Fotbalului le-a solicitat membrilor să părăsească sala.
”Vă mulțumesc. Acestea fiind spuse, putem să închidem ședința Adunării Generale, dar cum i-am oferit lui Mititelu două opțiuni în urmă cu câteva minute, dar nu a respectat niciuna dintre ele, fiindcă invitația pe care i-am făcut-o a fost aceea de a fi în sală și de a vorbi la finalul întâlnirii, dar s-a dus într-o zonă în care i-a jignit pe membrii FRF.
Rolul meu aici ca președinte FRF este să protejez interesele fotbalului, dar și reputația fiecărui membru al FRF. În acest context, aveți și dumneavoastră de data aceasta două opțiuni. Prima opțiune este de a rămâne în sală și de a-l asculta, probabil de a accepta și toate aceste jigniri pe care le-a făcut pe parcursul acestei întâlniri.
Cea de-a doua opțiune este să retragem și să ne pregătim pentru meciul din această seară. Fiecare își alege opțiunea. Domnule Mititelu… (n.r. râde)”, a declarat Burleanu, la finalul întâlnirii Adunării Generale a FRF.
Lui Adrian Mititelu nu i-a fost permis accesul în prima zi a Adunării Generale a FRF. Venit neinvitat la Casa Fotbalului, patronul de la FC U Craiova nu a putut intra în sală și a luat foc în fața presei.
”Am venit la Federație însă nu am avut acces în sala unde s-a ținut Adunarea Generală. Mi s-a spus că actualul club FCU 1948, care este succesor sportiv al fostului club Universitatea Craiova, nu este succesor legal și nu am voie să votez. Domnul Adrian Stîngaciu mi-a spus, a încercat să îmi obțină intrarea, dar nu s-a putut.
Dezafilierea Universității Craiova în 2011 a devenit nulă. Practic avem încă un club de fotbal încă afiliat la Federație dar nu mai poate funcționa din cauza falimentului cauzat de dezafiliere. Avem o altă echipă în Craiova care mi-a preluat activitatea și deși nu este afiliată joacă în competiție”, a spus Mititelu.