Fotbal intern

Răzvan Burleanu le va vorbi guvernanților despre organizarea Euro 2028 şi CM 2030! ”Voi face o prezentare”

12.04.2019 | 22:34
Razvan Burleanu le va vorbi guvernantilor despre organizarea Euro 2028 si CM 2030 Voi face o prezentare

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, le va vorbi reprezentanţilor guvernelor din România, Serbia, Bulgaria şi Grecia despre organizarea Euro 2028 şi CM 2030. Șeful de la Casa Fotbalului a plecat vineri la Salonic, acolo unde va avea loc întâlnire în urma căreia se va lua decizia finală în privinţa candidaturii.

Răzvan Burleanu le va vorbi guvernanților despre organizarea Euro 2028 şi CM 2030: ”Le vom prezenta toate condițiile”

”Trebuie să vă spun că mâine am fost desemnat să fac o prezentare în faţa reprezentanţilor celor patru guverne, în care să le prezentăm toate condiţiile pentru depunerea unui dosar de candidatură în ceea ce priveşte Campionatul Mondial din 2030 şi poate Campionatul European din 2028, fiindcă s-a adăugat şi acest nou proiect”, a declarat Răzvan Burleanu despre alocuțiunea pe care o va ține în fața guvernanților cu privire la organizarea Euro 2028 şi CM 2030.

”FRF va fi un partener serios pentru Campionatul European din 2028 dacă în primul rând proiectul este sustenabil pentru România, în al doilea rând dacă Guvernul îşi va respecta obligaţiile asumate faţă de UEFA pentru Euro 2020, mai ales în ceea ce priveşte bazele sportive la nivel de copii şi juniori. În al treilea rând, dacă Guvernul va opri orice demers de ingerinţă politică în sportul românesc”, a mai spus șeful de la Casa Fotbalului la plecarea spre Salonic.

Răzvan Burleanu în timpul alocuțiunii susținute la Comitetul Executiv pentru alegerea președintelui FRF
Răzvan Burleanu în timpul alocuțiunii susținute la Comitetul Executiv pentru alegerea președintelui FRF

”Federațiile încă nu au semnat un protocol de colaborare”

”Se semnează un memorandum între cele 4 guverne, nu şi între cele 4 federaţii, în primul rând e o discuţie la nivel politic. Noi ca federaţii sportive chiar dacă vom face toată depunerea dosarului de candidatură, încă nu am semnat un asemenea protocol de colaborare fiindcă ne-am întâlnit săptămâna trecută la Belgrad, am făcut o listă de condiţii care trebuie îndeplinite pentru cele două proiecte. Mâine o să prezentăm acest punct de vedere, după care o să luăm decizia, a afirmat Burleanu în încheiere.

Fostul internațional Gică Popescu  a demisionat din comitetul de organizare al Campionatului European din 2028 sau Cupei Mondiale din 2030, iar acestă decizie a fost luată după ce a fost fotografiat alături de Răzvan Burleanu. Președintele FRF s-a declarat surprins de decizia luată de acesta.