Răzvan Burleanu a oferit primele declarații după ce România și-a aflat adversarele din grupa I a preliminariilor pentru Campionatul European din 2021. „Tricolorii” vor evolua în aceeași grupă cu Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra.
Răzvan Burleanu este de părere că echipa României trebuie să profite de campania de calificări pentru Euro 2024 și să construiască o echipă cât mai puternică.
„Aceste preliminarii nu sunt despre noi şi ceilalţi, trebuie să ne depăşim pe noi înşine. E o oportunitate unică pentru crearea unei echipe pentru înalta performanţă.
Avem deja jucători care au mers la Euro U21 în 2019 şi 2021 şi impreună cu ceilalţi cu experienţă au o misiune comună să mergem la Euro 2024”, au fost cuvintele lui Răzvan Burleanu, la Prima TV.
Răzvan Burleanu consideră că naționala pregătită de Edi Iordănescu poate face performanță. Totuși, președintele FRF nu le subestimează pe adversarele din grupa României.
„Cu siguranţă, puteam să avem grupe foarte dificile, credem cu tărie că dacă avem dăruire, încredere, determinare, putem aduce acea familie, astfel încât să obţinem o performanţă înaltă.
Nu va fi o grupă uşoară, dar avem nevoie de o schimbare de mental, de atitudine care să ne aducă o calificare. Alături de jucători, Edi are această misiune”, a mai spus Răzvan Burleanu.
În țara gazdă a Campionatului European din 2024, Germania, a avut loc tragerea la sorți a preliminariilor pentru Turneul Final. Deși au retrogradat în Divizia C din Liga Națiunilor, „tricolorii” visează la o nouă calificare la un Campionat European.
România va juca meciuri cu Elveția, echipă cu care a remizat, scor 1-1 la ultimul Euro la care a participat, cel din 2016. Totuși, formația antrenată de Murat Yakin este favorită la câștigarea grupei. Elvețienii au câștigat dueluri cu Spania și Portugalia în ultima ediție de Liga Națiunilor.
Din aceeași grupă mai face parte și Kosovo, selecționată pe care România o va întâlni în premieră. Este primul Campionat European la care Kosovo evoluează în calificări, după declararea independenței statului Kosovo.
Belarus și Israel sunt alte două echipe cu care România se va înfrunta pentru un loc la Campionatul European din 2024. „Tricolorii” au evoluat de 5 ori contra naționalei din Belarus și nu au pierdut niciun meci.
Cu Israel, România a jucat și în acest an, remiza, scor 2-2 din martie, fiind al doilea meci al lui Edi Iordănescu pe banca naționalei României. Echipa din ultima urnă valorică a fost Andorra. România a învins-o în toate cele 4 meciuri directe.