Răzvan Burleanu a ieșit la atac după ce actualul format al Cupei României a fost contestat odată cu încheierea fazei grupelor. Președintele FRF l-a „taxat” în special pe Mihai Stoica.
FCSB a ratat calificarea în sferturile Cupei României pentru al treilea an la rând. Din 2022 încoace, „competiția surprizelor” are parte și de o fază a grupelor de care roș-albaștrii n-au trecut niciodată.
În acest sezon, echipa lui Elias Charalambous a stârns șase puncte din victoriile cu Dinamo (4-0) și Agricola Borcea (2-1), dar a fost eliminată pentru că a tratat superficial meciul cu Universitatea Craiova, câștigat de olteni cu scorul de 2-0.
„În primul rând, fiecare club trebuie să-și dorească să câștige un trofeu istoric de altfel, trofeul Cupei României.
În același timp, câștigarea trofeului de Cupa României este mai importantă decât ocuparea locului 2 în Superligă, în ceea ce privește traseul în Europa.
Întotdeauna când îți este dificil să ajungi să pui mâna pe acest trofeu consideri că el nu este important”, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu.
Replica președintelui Federației Române de Fotbal a venit ca urmare a declarațiilor lui Mihai Stoica. Președintele C.A. de la FCSB a pus eliminarea roș-albaștrilor pe seama actualului format din Cupa României.
„Cred că e mai important să joci cu Manchester United decât să joci cu Alba Iulia sau Reșița. Nu dau doi bani pe Cupa României. Îmi pare rău, dar asta e situația. În momentul în care vom fi respectați și nu vom fi obligați să jucăm pe niște stadioane de doi lei, atunci o să respectăm și noi competiția asta.
Dacă nu câștigăm campionatul e o problemă. Dacă nu ne clasăm în primele 3 e o problemă și mai mare. Poate ajungem în play-out și de acolo să ajungem în cupele europene. Cupa era pe locul 4 ca prioritate. Locul 3 nu știu ce este, dar locul 4 e Cupa.
N-am niciun reproș pentru jucători. Ei n-au intrat să piardă meciul. S-a pierdut meciul, am plecat și am dormit liniștiți.
Cred că ar trebui să-și reconsidere poziția cei care dau avantajul unor echipe ca Metalul Buzău, Alba Iulia, cu tot respectul pentru cei care s-au calificat, ca anul trecut Corvinul.
O echipă de Divizia B care este în urnă cu una din C joacă obligatoriu cu echipa din Divizia C, deci are deja un meci câștigat și două meciuri acasă. Nu e normal! Aș reveni la vechiul format”, a declarat Mihai Stoica la Prima Sport, după FCSB – Universitatea Craiova 0-2.