Răzvan Burleanu a susținut în cursul zilei de marți, 23 iulie, o conferință de presă, la finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF. După ce a vorbit despre plecarea lui Edi Iordănescu și viitorul selecționer, președintele de la Casa Fotbalului a anunțat că România va avea două noi loturi naționale, U15 și U16.
Răzvan Burleanu a anunțat că Federația Română de Fotbal (FRF) a alocat suma de peste 150.000 de euro pentru un amplu proces de identificare al fotbaliștilor U14 din România. În misiunea de a accelera procesul de creștere a nivelului fotbalului din România, Răzvan Burleanu a aprobat apariția a două noi loturi naționale, U15 și U16.
„Am aprobat un buget de peste 150.000 de euro pentru cel mai amplu și mai eficient proces de identificare a talentelor U14 din România. Ne propunem integrarea lor în cantonamente și meciuri pe criteriu regional.
Ne propunem din această toamnă să ne ținem de obiectivul asumat, să facem fotbalul cât mai accesibil. Acest lucru se va traduce prin două noi loturi naționale, U15 și U16. Se vor adresa exclusiv acestor copii.
Ne vom alinia unei dezbateri care are loc la nivel european astăzi. O găsim la 7-8 Federații europene, cele care și-au asumat și loturile U20”, a declarat Răzvan Burleanu, la conferința de presă.
Răzvan Burleanu a dezvăluit apariția unei noi competiții care ar urma să aibă loc iarna. Noua întrecere va fi dedicată în mod exclusiv micuților fotbaliști U12. Președintele FRF se așteaptă la o asistență numeroasă.
„Vom crea o nouă competiție care se va desfășura iarna, Interliga de iarnă. Va fi dedicată copiilor U12. Ne așteptăm să avem peste 200 de echipe participante. Sezonul precedent, al U11, am avut doar 30 de echipe
Am propus un plan de accelerare la nivelul fotbalului românesc. Ar fi trebuit să îl avem în anii 1990, în anii 2000. Nu am făcut. Puteam pica și noi în aceeași plasă și să așteptam.
În ultimii 10 ani, fotbalul românesc a cunoscut cea mai importantă reformă. Astăzi, dacă ar fi să caracterizăm FRF, o putem face în 3 cuvinte. O altă direcție de acțiune o reprezintă regula 5+6.
Vom urmări cu mare atenție cum se respectă. Am reușit să stabilizăm media minutelor pentru jucătorii români. E o creștere de doar câteva puncte procentuale”, au fost cuvintele lui Răzvan Burleanu.