Fotbal intern

Cum a răspuns Răzvan Burleanu la întrebarea: “Vă daţi demisia?”

Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a vorbit despre situaţia lui Christoph Daum, echipa naţională a României şi planurile de viitor....
08.09.2017 | 00:05
Cum a raspuns Razvan Burleanu la intrebarea Va dati demisia

Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a vorbit despre situaţia lui Christoph Daum, echipa naţională a României şi planurile de viitor.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a dezvăluit că i-a transmis lui Christoph Daum că nu este mulţumit de ceea ce s-a întâmplat la echipa naţională a României de când a fost pus pe banca tehnică a “tricolorilor”. Mai mult, Răzvan Burleanu susţine că a cerut o listă cu 2-3 antrenori pentru a începe negocierile.Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

…depre plecarea lui Daum: “Ne-am văzut marţi. Reziliere amiabilă nu poate sta în picoare. Ori îşi dă demisia ori este demis. O să facem o analiză, acum nu-l pot da afară! O avem o analiză ca să vedem că a funcţionat bine şi ce nu. În contractul lui Daum nu există nicio clauză de reziliere. FRF trebuie să-i plătească banii până la finalul campaniei de calificare, chiar dacă pleacă acum. Luni are loc o şedinţă a Comisiei Tehnice, iar după aceea o să pot spune dacă o să continuăm cu el sau nu!
Nu mai este decizia mea. Comisia Tehnică va analiza ce a mers bine şi ce nu. Până acum niciun antrenor nu a avut clauză de reziliere în mandatul meu, ceea ce nu putem spune şi de domnul Piţurcă. Trebuia să îi plătim 1.000.000 de euro ca să ne despărţim de el. Orice antrenor şi-a dus mandatul până la finalul obiectivului. Dacă îşi îndeplineşte obiectivul, rămâne, dacă nu..pleacă. E o decizie care o să fie luată la nivel de Comisie Tehnică. O să respect tot ce o să ceară Comisia Tehnică. Dacă ei vor cere ca Daum să fie dat afară acum, atunci eu o să susţin această idee în faţa Comitetului Executiv. Eu am nevoie de un vot în Comitetul Executiv pentru a-l da afară pe Christoph Daum. Când l-am propus pe Christoph Daum în faţa Comitetului Executiv m-am consultat cu anumite persoane din România, din cadrul FRF, dar şi cu oameni din străinătate. 

Eu nu i-am spus lui Christoph Daum dacă va rămâne până la finalul contractului. I-am zis că nu suntem mulţumiţi pentru că nu ne-am îndeplinit obiectivul. Chiar şi el este foarte supărat. Fotbalul românesc este chiar atât de greu de descifrat? Dacă ar fi responsabil, Daum ar pleca acum. Daum va încasa pentru următoarele două luni 90.000 de euro, dar nu văd nicio diferenţă între salariul acestuia şi al lui Piţurcă.”

…despre prelungirea contractului lui Daum:În martie nu i-am propus un contract pentru 2020. I-am zis să discutăm condiţiile unei prelungiri ale înţelegerii. Acum nu i-aş mai propune. Nu mai sunt mulţumit de el.”

…despre aducerea lui Daum la naţională: “Renumiţii reprezentanţi ai Ligii 1 şi LPF nu s-au prezentat la şedinţa în care eu am prezentat condiţiile aducerii lui Christoph Daum. Am făcut publice toate detaliile din contractele acestuia.”

Răzvan Burleanu: “Am solicitat o listă cu 2-3 nume de potenţiali selecţioneri!”

…despre viitorul selecţioner: “Am solicitat o listă cu 2-3 nume de potenţiali selecţioneri. De ce s-ar mai întâlni Comisia Tehnică luni dacă eu aş oferi numele noului selecţioner? Comisia Tehnică propune preşedintelui FRFşi acesta merge în faţa Comitetului Executiv. Trebuie să îmi propună o listă de 2-3 nume ca să încep negocierile. Să vedem dacă antrenorii respectivi sunt disponibili şi care sunt condiţiile financiare. Sper ca antrenorii români care vor fi propuşi de Comisia Tehnică pentru postul de selecţioner să stea departe de interesele din fotbalul românesc. Nu am nicio listă. Este normal să am un nume în gând. Pentru mine nu este o chestiune de vârstă. Sunt argumente pro şi contra pentru fiecare situaţie. Nu cred că pregătirea ţine de vârstă. Ţi-ai dori să ai un antrenor cu experienţă, e normal! “

Gigi Becali, desfiinţat de Burleanu

Gigi Becali nu a scăpat de furia lui Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal. Patronul lui FCSB este acuzat că nu are nicio treabă cu fotbalul, iar Burleanu crede că nu ar mai fi existat scandal la echipa naţională a României dacă Gigi Becali ar fi format primul unsprezece.

…atac la Gigi Becali: “Aţi dori să mă consult cu Gigi Becali? Contează în acest fotbal? Cred că nu am mai fi avut parte de acest scandal dacă primul 11 îl făcea Gigi Becali. Eu aşa cred! Nu mai exista scandal dacă se proceda în acest mod. Haideţi să fiu clar în ceea ce-l priveşte pe domnul Gigi Becali. Fotbalul românesc o să se schimbe când nu o să mai avem patroni de acest tip. Credeţi că o să găsim oameni de acest tip în Premier League? În Bundesliga? În niciun caz!”

…despre vinovaţii pentru ratarea calificării la CM 2018: “Eu nu vreau să spun că jucătorii sunt vinovaţi. Vina este a tuturor. Este şi vina mea, dar aşteptările noastre nu sunt deloc realiste. Care sunt cele trei lucruri care ne recomandă că ar fi trebuit să mergem la acest Campionat Mondial? De când nu am mai ajuns la Campionatul Mondial? Avem o singură echipă în Europa League, atunci…rezultatele nu pot cădea din cer. Nu am de gând să îmi dau demisia. De ce aş face asta? De câte ori i s-a cerut demisia lui Mircea Lucescu?”

…despre influenţa lui Becali la echipa naţională: “Până în 2014, în ceea ce îi priveşte pe reprezentanţii clanului Becali, au avut o influenţă foarte mare la echipa naţională a României. Uitaţi-vă ce jucători au fost convocaţi până atunci. O să vă aduc o listă data viitoare. Credeţi că dacă Gigi Becali ar fi avut posibilitatea de a influenţa numirea selecţionerului, atunci ar mai fi fost scandal?”

Nu ar spune “nu” unei reveniri a lui Piţurcă la naţională

…despre revenirea lui Victor Piţurcă: “Credeţi că există vreun antrenor care să îţi garanteze că o să te califici la un turneu final? Noi nu suntem în căutarea unui salvator. Eu nu îl exclud pe Victor Piţurcă. Dacă e propus de Comisia Tehnică, atunci eu o să prezint în Comitetul Executiv. Comisia Tehnică trebuie să îmi dea o ordine. Dacă ar fi Victor Piţurcă varianta numărul 1, atunci eu o să o propun în faţa Comitetului Executiv.”

…despre Mircea Lucescu: “Am discutat cu domnul Mircea Lucescu înaintea numirii domnului Anghel Iordănescu. Dânsul îşi dorea să vină, dar nu a fost lăsat să plece de patronul de la Şahtior. Atunci i-am propus să fie şi antrenorul echipei Şahtior, dar şi al echipei naţionale. Nu am discutat niciodată cu alt antrenor atât timp cât altul era sub contract. Credeţi că un antrenor stă în aşteptare dacă nu ai un contract să îi pui pe masă? Am văzut acum că a declarat că din ’98 nu îşi mai dorea să antreneze echipa naţională.”

…despre posibiliatea ca Hagi să antreneze naţionala: “Nu cred că un antrenor poate să se împartă între echipa naţională şi echipa de club, atunci când este vorba de un drum lung, de o calificare la un turneu final. I-am propune să nu mai fie antrenor la echipa de club, dar este decizia Comisiei Tehnice. Să vedem dacă ar putea să se impartă, să fie şi patronul unui club, dar cred că l-am expune. Trebuie să se asigure că nu ar pune echipa naţională a României mai prejos de echipa de club!”

…despre declaraţiile făcute de Gigi Torje în ceea ce priveşte decizia lui Christoph Daum de a-i pune pe jucători să împingă autocarul echipei naţionale a României – vezi detalii: “E un exerciţiu motivaţional şi trebuie să aibă o importanţă foarte mare. Christoph Daum este cunoscut pentru astfel de exerciţii motivaţionale. Sunt antrenori care şi-au pus jucătorii să meargă prin cărbuni închinşi. Gabi Torje face şi pe nemulţumitul acum. Credeţi că ăsta e motivul pentru care el nu a mai fost convocat? El nu a jucat la echipa de club. Fiecare antrenor e responsabil de selecţia făcută. El a fost supus şi unui atac fără precedent şi asta încă din primul moment.”

“Nu am diurnă de 500 de euro pe zi!”

…despre Walter Zenga: “Zenga a fost numărul 2 după Christoph Daum. Pot să vă spun după Comisia Tehnică dacă se mai află în cărţi. Christoph Daum a fost primul pe listă. Eu nu dau deoparte pe nimeni Eu susţin orice variantă care vine de la Comisia Tehnică.”

…despre diurna de 500 de euro pe zi: “E o minciună! Am mai informat despre acel lucru. Nu am diurnă de 500 de euro pe zi la echipa naţională. O minciună! Repet: adevărul este total departe de această sumă. Cea mai mare diurnă aparţine unui jucător de echipă naţională şi este de 300 de euro. Jucătorii iau cei mai mulţi bani din diurne. FRF nu îmi plăteşte locuinţa, nu mi-a plătit nicio chirie. E clar? Alte minciuni. Aţi văzut vreun sponsor să plece? Ori nu se vorbeşte limba română… ori trăim pe altă planetă. Se zice că noi plătim ca unele companii să sponsorizeze.”

Burleanu neagă implicarea politicului în numirea lui la şefia FRF

…despre implicarea politicului în numirea lui la FRF: Nu am beneficiat de niciun sprijin politic. Au fost alţi contracandidaţi care s-au plimbat de mâna cu politicieni. Sprijin politic din partea cui? Toţi mincinoşii de serviciu să iasă şi să zică. Cine? S-au tot schimbat. Eu am fost un necunoscut în acel moment, eu nu am beneficiat de sprijinul primit de actualii candidaţi la şefia FRF.”

…despre contracandidaţii la şefia FRF: “Am văzut mulţi indivizi şomeri care vor să pună mâna pe ciolanul de la FRF. Vin la TV şi mint cu neruşinare în legătură cu orice subiect. Nu au capacitatea să propună nicio soluţie. Florin Prunea a fost şeful de campanie a lui Marius Avram şi ştiţi ce s-a întâmplat cu acesta. E o combinaţie nocivă!”

Echipa naţională a României a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Rusia 2018, după ce a fost învinsă la Podgorica, scor 1-0, de Muntenegru.