Răzvan Burleanu a decis să îl sancționeze pe Mihai Stoichiță după declarațiile cu privire la licența PRO și îi dă replica și ministrului Tineretului și Sportului.
Burleanu nu este deloc încântat de „Legea 40” care ar trebui să intre în vigoare de la 1 februarie și îl acuză pe Eduard Novak că a „plagiat”: „FRF a avut o inițiativă similară prin 2011. Pare un copy-paste. Recunosc, e o măsură populistă. Suporterii sigur vor să vadă mai mulți români, dar nu aceasta este soluția. Dacă MS își dorește un impact masiv, atunci trebuie să investim împreună la nivelul academiilor”.
Răzvan Burleanu a cerut o explicație oficială de la Eduard Novak, însă MTS a venit cu lămuriri: „Încă din primul moment, FRF a solicitat clarificări din partea Ministerului Sportului, să vedem dacă acest ordin se aplică primului 11, jucătorilor care intră pe parcurs sau întregului lot. Nu am primit niciun răspuns”, i-a aruncat mingea la fileu președintele lui Eduard Novak.
Ba, mai mult, Răzvan Burleanu continuă „înțepăturile” și consideră decizia doar un populism: „În această perioadă de timp am avut o vizită la București a UEFA, European Club Association, European Leagues și FIFPro.
Toți partenerii noștri au avut aceeași opinie, că acest ordin este discriminariu. Ca urmare a apartenenței noastre la Uniunea Europeană, nu poți să aplici criterii de discriminare”, și-a argumentat punctul de vedere președintele FRF.
Eduard Novak a mărit special amenzile pentru cazul în care cluburile nu vor respecta noi reglementări și vor folosi în continuare mai mult 60% jucători străini.
„Cu siguranță că vrem să se respecte această “lege 40”, cum i se zice. I-am dat și un răgaz, n-am intervenit agresiv în deciziile cluburilor încă din momentul promulgării”.
Fiecare club care nu respectă legea 40, ar putea fi amendate cu 6.000 de euro la fiecare meci: „Însă mulți au ignorat-o. Tocmai pentru acest lucru am crescut amenzile de la 3000 de lei, la 30.000 de lei. Adică de 10 ori”.
Ministrul Tineretului și Sportului e de părere că această lege este o oportunitate uriașă pentru sportivii români, mai ales cei tineri: „Începem cât de curând să acționăm și ne dorim ca acest 40% să fie respectat. Vorbesc de acest 40% pentru sportivii noștri, copiii noștri, care ar trebui să aibă loc în echipe, în jocuri. Să poată juca, să poată crește și să se dezvolte.