FRF și Politehnica Iași au purtat discuții vineri, 22 noiembrie. Reprezentanții Federației Române de Fotbal s-au deplasat la Iași, unde au fost primiți de conducerea clubului din SuperLiga.
FRF, cea care a fost amendată de UEFA cu peste 700.000 de euro în ultimii 5 ani din cauza ultrașilor, a mers într-o vizită la clubul Politehnica Iași. Președintele Răzvan Burleanu a fost însoțit de către Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct, Mihai Stoichiță, directorul tehnic, Felix Grigore, managerul de competiții și Ilie Alexe, coordonatorul loturilor naționale de juniori U15-U19.
Scopul deplasării reprezentanților Federației Române de Fotbal a fost acela de a consolida relațiile cu fotbalul local. De asemenea, se dorește și promovarea proiectelor strategice ale FRF în această regiune a țării.
Conducerea celor de la Poli Iași i-a găzduit pe membrii FRF la stadionul Emil Alexandrescu, iar ulterior i-au invitat să admire exponatele de la Muzeul Sportului Ieșean de la Tribuna Oficială.
FRF se află într-o continuă extindere în ceea ce privește recrutarea de tineri jucători români pentru loturile naționale. Astfel, zona Moldovei devine una de interes pentru Federație, care își dorește un bazin cât mai mare de selecție.
De asemenea, fotbalul ieșean are de profitat după această întâlnire, întrucât Răzvan Burleanu își dorește să susțină sportul din această zonă și să îi promoveze pe tinerii care se remarcă.
Politehnica Iași nu a fost niciodată una dintre forțele campionatului din România atunci când vine vorba de partea financiară. Echipa moldavă, aflată la al doilea sezon în Superliga de la promovare, a primit interzis la transferuri din partea UEFA.
Problemele pentru formația pregătită în prezent de Emil Săndoi au apărut după ce clubul nu i-a plătit patru salarii lui Matija Katanec, care însumau în total 27.000 de euro.
Cornel Șfaițer a transmis că: „Nu există niciun pericol să fim depunctați. Vom rezolva cât de repede. Nu e vorba de o sumă mare, dar trebuie să respectăm un plan de plăți”, spunea președintele lui Poli Iași la FANATIK SUPERLIGA.