News

Răzvan Cherecheș, critici dure la adresa autorităților după decizia de a redeschide școlile. „Nu există niciun fundament științific”

Răzvan Cherecheș, critici dure la adresa autorităților după decizia de a redeschide școlile în funcție de pragul de vaccinare
06.11.2021 | 16:49
Razvan Chereches critici dure la adresa autoritatilor dupa decizia de a redeschide scolile Nu exista niciun fundament stiintific
ADVERTISEMENT

Profesorul Răzvan Cherecheş nu a ezitat o clipă și a reclamat faptul că în România restricţiile care au rolul de preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2 au fost „aplicate cu jumătate de gură, cu jumătate de măsură”.

Mai mult decât atât, acesta crede că după reluarea cursurilor şcolare cu prezenţă fizică, numărul de decese în rândul persoanelor diagnosticate cu COVID-19 se va menţine unul ridicat.

ADVERTISEMENT

Răzvan Cherecheș, critici dure la adresa autorităților

Cadrul didactic atrage atenția că dacă a scăzut numărul de vaccinări zilnice lucrul acesta indică faptul că restricţiile nu sunt aplicate constant şi oamenii şi-au găsit modalităţi de a le evita.

„Imediat ce s-a introdus certificatul verde, a crescut numărul de vaccinări pe zi pentru că oamenii s-au temut de consecinţele restricţiilor.

ADVERTISEMENT

Din nefericire, faptul că a scăzut numărul de vaccinări zilnice arată că restricţiile nu sunt aplicate constant şi oamenii şi-au găsit modalităţi de a eluda, de a evita această restricţie.

În plus, dacă de luni va începe şcoala faţă în faţă în condiţiile în care şcolile nu sunt pregătite pentru funcţionare faţă în faţă.

ADVERTISEMENT

Nu avem ventilaţie, măşti nu se poartă peste tot (…), distanţare nu există şi testarea… încă sunt în proces de achiziţie teste în condiţiile în care ar fi trebuit achiziţionate din vară, ca să fie la începutul şcolii.

Deci fără îndoială că în oraşele şi în zonele unde va începe şcoala faţă în faţă se va accelera transmiterea comunitară şi înseamnă că peste o lună, undeva în decembrie, vom vedea o creştere a numărului de decese ca urmare a deschiderii şcolii”, a declarat Răzvan Cherecheş vineri, într-o intervenţie la B1 Tv.

ADVERTISEMENT

Profesorul spune că România va continua să se confrunte cu probleme legate de răspândirea coronavirusului până în primăvara anului viitor, în aprilie – mai, când se va încălzi vremea.

„Până atunci, vom fi tot în acest val pentru că, dacă s-ar fi luat măsuri ferme, ar fi scăzut rata de transmitere, ar fi scăzut numărul de cazuri noi, inevitabil în timp ar fi scăzut numărul de decese, după care posibil ca în ianuarie-februarie să fi reînceput creştere ca urmare a relaxărilor din perioada sărbătorilor.

Dar, cum măsurile au fost aplicate cu jumătate de gură, cu jumătate de măsură, practic prelungim valul patru până în primăvară”, a adăugat expertul în sănătate publică.

ADVERTISEMENT