Răzvan Cuc, veste bună! Când va fi gata metroul din Drumul Taberei. Este oficial

Bogdan Solomon   
în Hot News
21/08/2019, 10:46
Răzvan Cuc, veste bună! Când va fi gata metroul din Drumul Taberei. Este oficial
Răzvan Cuc susține că metroul Drumul Taberei va fi gata la sfârșitul acestui an. Sursa foto: b1.ro

Metroul din Drumul Taberei, anunțat cu surle și trâmbițe de autorități încă din anul 2015, va fi dat în circulație din luna decembrie. Cel puțin așa susține ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care anunță că întreaga construcție este finalizată în proporție de 97%.

Răzvan Cuc anunță că metroul din Drumul Taberei va fi gata în decembrie 2019

Mi-am asumat şi eu şi directorul (Metrorex n.r.) că îl vom da în trafic la sfârşitul anului. Este un proiect care şi aşa este întârziat foarte mult, dar 97% din punct de vedere al stadiului fizic este finalizat. Ce mai era de finalizat când m-am întors în minister la sfârşitul lunii februarie? Sistemul de automatizare, adică acel sistem care generează comunicarea între staţii pentru mersul garniturilor de metrou. A fost o contestaţie, am reuşit să deblocăm amiabil acest lucru până la urmă.

Am semnat contractul cu firma care face automatizarea, care şi-a luat angajamentul că până la sfârşitul anului e gata automatizarea. Aceasta fiind gata, trenul poate fi pus pe şine. Oricum vom începe probele dinainte, veţi fi informaţi şi dumneavoastră, dar proiectul va fi finalizat, vorbesc de Magistrala 5 Drumul Taberei, la sfârşitul acestui an, decembrie 2019”, a precizat Cuc, la un post de televiziune”, a declarat ministrul Transporturilor într-un interviu acordat recent.

Metroul din Drumul Taberei va fi pus în circulație din decembrie 2019. Sursa foto: romanialibera.ro
Metroul din Drumul Taberei va fi pus în circulație din decembrie 2019. Sursa foto: romanialibera.ro

Metrorex continuă să se afle într-o situație dificilă

Anunțul lui Răzvan Cuc poate părea surprinzător, în condițiile în care Metrorex, compania care administrează rețeaua subterană de transport în comun se confruntă în continuare cu o situație dificilă. Până de curând, societatea a avut conturile blocate pentru neplata unei datorii de 94 de milioane de lei, bani ce trebuiau achitați italienilor de la Astaldi, în urma unor procese pe care aceștia le-au câștigat în instanță.

În urma proceselor pe care le-am pierdut în instanţă, noi trebuie să le mai dăm 94 de milioane de lei şi ne-au pus poprire pe conturi. Astăzi s-a discutat cu ei, se găseşte o soluţie de reeşalonare, zilele astea ar trebui să se rezolve situaţia. Cumva au acceptat propunerile noastre, aşteptăm acum să vedem dacă şi conducerea companiei-mamă, de la Roma, va fi de acord cu propunerile noastre”, au declarat surse din Metrorex pentru AGERPRES.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles