Mă uit, ascult mă crucesc cum se ceartă ăștia în play-off și am senzația că m-am întors în primii zece ani ai acestui mileniu. Când intervin nuanțele, îmi dau seama că impresia e greșită. Pe atunci patronii și președinții zgomotoși erau mai mulți decât echipele din Liga 1, dar fotbalul românesc avea cea mai mare explozie calitativă de la revoluție încoace.
Fără Google, îți amintești greu cine a luat campionatul în cutare an. Dar știi că Steaua, Dinamo și Rapid au ajuns în același sezon în grupele Europa League, după ce au învins echipe puternice, știi că Steaua și Rapid au jucat un sfert de finală în primăvara europeană, știi că Steaua a intrat în grupele Champions League după ce a eliminat Standard Liege sau Galatasaray, știi că CFR Cluj a învins, tot în Champions League, la Roma, știi că echipa națională s-a calificat la Euro 2008 câștigând grupa în care era Olanda, știi că fotbaliștii români ajungeau la A C Milan, Inter Milano, Chelsea, Fiorentina, Ajax, Lazio, Valencia, Galatasaray, Beșiktaș. Astea sunt lucrurile care rămân.
Dacă mă întrebați pe mine, în calitate de dinamovist cu multe amintiri și fără elan (participarea mea afectivă a dispărut în urmă cu vreo 10 – 12 ani), care e echipa care merită să ia campionatul, o să răspund fără să stau pe gânduri, fără să mă uit la meciuri și fără să-mi pese de controverse și „analize VAR”.
Eu evit ghilimelele și punctele de suspensie, dar „analizele VAR” nu pot fi decât între ghilimele. Echipa care merită să ia campionatul este FCSB. Merită și numele Steaua. Merită să joace și în Ghencea. De ce? Pentru că ne-a reprezentat în cupele europene la o înălțime pe care nu o atinge fotbalul românesc. A fost ca Iolanda Balaș pe lângă niște competitori care se urcă pe scaun și se ridică pe vârfuri ca să se agațe de bara transversală. Din vagonul de tramvai.
Sigur, fotbalul românesc poate mai mult. Poate să tacă. Și să livreze ceva echipei naționale, că vin meciurile cu Austria și Cipru și mi-e teamă că iarăși vom da vina pe Mircea Lucescu, care o singură vină. Că s-a întors dezinteresat într-un fotbal în care nu te crede nimeni că n-ai interese.