Răzvan Ioan Boanchiș, amintiri cu „Generația de Aur”. Cum a fost lăsat fără cuvinte de Filarmonica lui Hagi

În preajma Generației lui Hagi am fost pentru prima dată în 1997, când am zburat cu echipa națională în Palma de Mallorca, unde urma să joace un amical împotriva Spaniei. Eram doar de un an si jumătate in presa, dar recunosc, cu exagerată modestie, că, în cazul meu, talentul ținea loc de vechime. Mulțumesc pentru aplauze, chiar nu trebuia să vă deranjați.

Răzvan Ioan Boachiș, înconjurat de valori în avionul naționalei României

În charter, numai grei, parcă ar fi căzut pe mine televizorul si istoria fotbalului nostru. Hagi, Gică Popescu, Lăcătuș. Țețe Moraru, antrenor de portari. Balint, antrenor secund. Pițurcă, antrenor al echipei de tineret. Când tricolorii treceau pe culoar, mă simțeam copleșit, mă micșorasem în scaun. Eu nu sunt timid. De când mă știu, singurii oameni în fața cărora m-am gândit de zece ori, înainte de a deschide gura, au fost Fănuș Neagu si Adrian Păunescu. Dar atunci, în avion, de pe televizorul integrat în mintea mea se decupa, în fiecare secundă, câte o imagine care generase zeci de reluări și chiar generice tv.

Ziariștii care însoțeau naționala României – la nivelul fotbaliștilor. Ioanițoaia, Satmari (ofițer de presă), Bocioacă. Nea Ion Bocioacă era o legendă in fotbal, nu atât pentru ce scria, ci pentru ce nu scria. Dacă voiai sa verifici o știre care să rupă prima pagină, îl căutai pe Bocioacă. Moșul era dat naibii. Îmbrăcat bine și scump ca impresarii italieni si spanioli, Bocioacă găsea restaurantul unde mâncai cel mai bun mușchi de vită și tot cu nea Ion te distrai (“dacă o gagică are peste 25 de ani, nici nu mă uit la ea”) prin piețe, pe bulevarde, prin magazine.

Valoarea echipei naționale este dată de trăirea președintelui. Teoria lui Răzvan Ioan Boanchiș

În fine, să mă întorc la emoțiile care s-au transferat de la fotbal spre Mallorca, înainte să aterizăm. Pentru prima dată vedeam, prin hublou, inima albastrului mediteranean. Mallorca e o insulă născută din nesomnul Mării, s-a ivit de sub sprânceana de delicii si decăderi a Mediteranei. Am ieșit din aeroport si m-am trezit sub sigiliul unei nesfârșite colecții vegetale. Ficuși gigantici, galerii de leandri, portocali, valuri de bougainvillea răspândind o lumină verde-sângerie precum claviaturile unui fagure.

Digi24.ro

„Să scufundăm nave americane”. Duma de Stat cere lovirea Europei cu rachete Oreșnik după confiscarea petrolierului Marinera

La fotbal am fost la fel de mari. 1-1 cu Spania, cu Gabi Popescu dând gol pentru noi (cred că era la a doua sau la treia selecție) si cu Cătălin Munteanu debutant. Ne permiteam experimente cu Spania.

Digisport.ro

Un polițist i-a agresat pe reporterii români care încercau să-l intervieveze pe Adrian Șut

Dacă mulți oameni, iviți în fotbal după 2010, ar fi intrat, prin absurd, în vestiarul Filarmonicii lui Hagi, întâi ar fi zis sărut – mâna, pe urmă ar fi plâns de teamă să nu-i privească pieziș vreun fotbalist, iar în final l-ar fi auzit pe Didi Prodan, dragul de el, „aloooo, alooooo, ospătarii afară!”.

Atunci când are valoare, echipa națională înseamnă acea clipă în care un șef de Stat îl invidiază pe fotbalistul care a dat gol.