Sport

Răzvan Ioan Boanchiș, editorial dur despre oglinda societății noastre: „Halep si trosbalul românesc”

Analizând situația sportului românesc, editorialistul Răzvan Ioan Boanchiș susține că nu Simona Halep este oglinda acestuia, ci „trosbalul”, în declin total în ultima perioadă
05.07.2022 | 10:35
Razvan Ioan Boanchis editorial dur despre oglinda societatii noastre Halep si trosbalul romanesc
Simona Halep e în „sferturi” la Wimbledon 2022, dar performanța sa nu este oglinda sportului sau a societății românești. Foto: hepta
ADVERTISEMENT

Simona Halep își pecetluiește singură cronica, e un edificiu particular, n-are nevoie de libidinoși ai momentelor ei bune, care o vor înjura cu virilitate după primul moment de cumpănă.

Răzvan Ioan Bonchiș scrie despre sportul românesc: „Societatea în care trăim noi e oglinda trosbalului”

Wimbledonul de anul ăsta e un motiv de bucurie în comparație cu Australian Open, care s-a transformat în 2022 într-o mișcare politică furajată farmaceutic. Australian Open n-a fost despre tenis, ci despre Covid – cazul Djokovic, nu intru în amănunte.

ADVERTISEMENT

Se spune – total aiurea – că sportul e oglinda societății. E clar că Simona Halep și-a luat mobilierul din altă societate, iar societatea în care trăim noi e oglinda trosbalului.

După ’90, fotbalul nostru a traversat trei etape. Prima a fost 1990 – 2000, până la retragerea lui Hagi dintre „tricolori”. Cluburile au slăbit, am trăit doar din echipa națională, construită pe scheletul Steaua – Dinamo între 1986 și 1990. Interesant e că la Mondialul din America ’94 am avut printre titulari patru fotbaliști care au trecut pe la FC Olt Scornicești: Ilie Dumitrescu, Gică Mihali, Dorinel Munteanu și Dan Petrescu.

ADVERTISEMENT

Între 2000 și 2014 a trebuit să ne reinventăm. Eu am fost un critic al acelei perioade și am greșit. Echipa națională a ratat niște calificări, dar asta s-a întâmplat în ultimul meci sau în joc de baraj. După 2014, calificarea e deja ratată când mai avem patru meciuri. Iar la Euro 2008 am făcut 1-1 și 0-0 cu Italia si Franța, campioana și vicecampioana mondială.

În acea perioadă – măcinată de scandaluri, e drept – s-au întărit cluburile. Au ajuns în grupele Champions League până și Unirea Urziceni sau Oțelul Galați. Steaua și Rapid au jucat un sfert de Europa League, tot Steaua a fost de trei ori în grupele Champions League (de fiecare dată în urma unor meciuri de calificare, nu din oficiu) și de alte șase sau șapte ori în Europa League. Chiar și Dinamo le-a bătut pe Everton și Șahtior.

ADVERTISEMENT

Răzvan Ioan Boanchiș: „Fotbalul românesc e condus de niște pasageri la clasa business a declinului”

Dupa 2014, fotbalul a fost condus de niște pasageri la clasa business a declinului. După Daum, cel mai îngrămădit cetățean care a trecut vreodată prin aeroportul Otopeni, doar Tom și Jerry n-au antrenat echipa națională. Și, potrivit noilor orientări globale, n-ar fi de mirare ca un băiat să se urce fotbalist în avionul echipei naționale și să se întoarcă stewardesă.

A fost o singura miniperformantă la U21, o echipă antrenată foarte bine de Mirel Rădoi, dar construită – vă rog să verificați – de Răducioiu. După turneul U21 din Italia, portarul Radu a fost scos fotbalistul anului în România.

ADVERTISEMENT

În 1981, la Mondialele de juniori din Australia, Romulus Gabor a fost desemnat „Balonul de Aur” –  cel mai bun junior din lume. Predecesorul său fusese Maradona. În ancheta de sfârșit de an, Gabor a ieșit al patrulea fotbalist român al anului.

ADVERTISEMENT

Asta-i diferența. Pe vremuri, nu ne extaziam din promisiuni. O promisiune, în România, n-are nicio valoare dacă nu-i încălcată.