Sport

Răzvan Ioan Boanchiș explică de ce „Legea Novak” nu va avea succes: „Fotbalul nostru are nevoie de bani și de valori, nu de frâne”

Răzvan Ioan Boanchiș a explicat în FANATIK de ce „Legea Novak”, în acest moment, nu poate fi aplicată în fotbalul românesc
25.11.2025 | 15:59
Razvan Ioan Boanchis explica de ce Legea Novak nu va avea succes Fotbalul nostru are nevoie de bani si de valori nu de frane
Răzvan Ioan Boanchiș explică de ce „Legea Novak” nu e benefică pentru fotbalul românesc Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Legea lui Novak ar fi fost bună la noi. În urmă cu peste 30 de ani. Și chiar s-a aplicat, sub altă formă, în Occident, când cluburile aveau dreptul să folosească maximum trei străini. La Brescia erau titulari Hagi, Sabău, Răducioiu și stătea pe bancă Mateuț.

Singura condiție care ar face „Legea Novak” să funcționeze în România

Cât despre Barcelona, acolo concurența era mai dură. Cea mai dură. Ronald Koeman titular, Romario, Stoicikov și Hagi erau trei pentru două tricouri. Legea lui Novak ar fi bună și azi, dar cu o condiție. Să se aplice doar cluburilor de Stat. Nu-i normal ca un club bugetofag să plătească străini. Am pățit-o, pe alte paliere (politic, social, economic), în ultimii ani și evit să intru în amănunte. Dar nu le poți impune așa ceva cluburilor care nu trăiesc din bani publici. Și cu număr limitat de străini, și cu regula U21 – asta înseamnă că primul 11 nu l-ar mai face antrenorul, ci o doamnă de la Evidența Populației.

ADVERTISEMENT

Antrenorul ar fi anunțat de conducători „vezi că ai doi jucători suspendați, patru accidentați și șase pe care trebuie să-i trimiți în tribună, din cauza legii lui Novak”. Ce-mi place la Novak e că el încearcă. Alți foști miniștri n-au avut un asemenea tupeu. Dar admirația se oprește și chiar se transformă în germene de aversiune când îmi aduc aminte că, în 2022, Novak a spus „cântatul imnului secuiesc înaintea confruntărilor sportive este respectat și prin Constituție”.

Fotbaliștii mari ai României au devenit titulari la echipa națională înainte de a împlini 21 de ani

Fotbalul nostru n-are nevoie de reguli și legi suplimentare, ci de bani, de străini care să fie mai buni în mod evident decât autohtonii (dar chestia asta nu o poți reglementa) și de fotbaliști ca Dobrin, Dumitrache, Dinu, Dumitru, Balaci, Hagi, Mutu, care au devenit titulari la echipa națională, nu numai la cluburi, înainte de a împlini 21 de ani. Noi punem opreliști și îi cerem lui Mircea Lucescu să ne califice la Mondiale, însă uităm un lucru esențial.

ADVERTISEMENT

Din 2000 încoace, noi am ajuns la turnee finale din opt în opt ani. 2000 Belgia și Olanda, 2008 Elveția, 2016 Franța, 2024 Germania. Mai bine ne-am gândi la o fereastră în campionat înaintea barajului cu Turcia. O fereastră de o săptămână, că două săptămâni sunt greu de obținut. În felul ăsta, Lucescu ar putea lucra cu jucătorii (măcar cu cei din campionatul intern) mai mult decât prevede încorsetatul calendar FIFA.

ADVERTISEMENT
Tags: