Răzvan Ioan Boanchiș face o radiografie dură a societății după ce Mihaela Peneș și Dan Voicilă au trecut în neființă: „O campioană olimpică și un campion al ferestrei radiofonice”

În două zile, sportul românesc și presă au pierdut o campioană olimpică și un important crainic de radio.

Răzvan Ioan Boanchiș: „Nu, mă, nu era Codruța voastră! Era campioană NOASTRĂ olimpică”

Mihaela Peneș a ajuns campioană olimpică, la Tokyo, în 1964, când era elevă de liceu. Așa cum fotbalul nostru de club a avut cele mai bune rezultate în anii ’80, iar echipa națională în anii ’90, atletismul nostru feminin a strălucit în anii ’60.

Mihaela Peneș – aur la Tokyo 1964 și argint la Mexico 1968, Iolanda Balaș – aur la Roma 1960, aur la Tokyo 1964 și 14 recorduri mondiale, Lia Manoliu – aur la Mexico 1968 și participantă la 6 olimpiade, Viorica Viscopoleanu – aur la Mexico 1968 cu record mondial la lungime, 6,82 metri.

Mihaela Peneș era o femeie (la Tokyo 1964 o față) puternică trupește, fragilă interior, discretă. Obișnuim să-i lăudăm pe oameni imediat după ce s-au prăpădit, dar nu spunem și ce am făcut pentru ei când erau în viață. Eu – nimic bun pentru Mihaela Peneș.

Digi24.ro

Frauda cu TVA este „una dintre cele mai atractive activități criminale din Europa”. Kovesi: „Avem situații în care se comandă omoruri”

Din contra. M-am ilustrat doar cu o analogie menită să ironizeze alt personaj. În urmă cu niște ani, când Laura Codruța Kovesi a fost pusă împărăteasa la Bruxelles, am scris că seamănă – pe partea de robustețe fizică, nu de candoare – cu aruncătoarea de sulița. Robert Turcescu a preluat ideea, a pus o poză cu Mihaela Peneș pe o centură și a întrebat „cine e?”. Mulți vampiri de tastatură s-au grăbit să răspundă „e Codruța noastră!”. Nu, mă, nu era Codruța voastră! Era campioană NOASTRĂ olimpică.

Răzvan Ioan Boanchis: „Pustietatea a rămas în presă”

S-a prăpădit și Dan Voicilă, unul dintre crainicii proeminenți de la „Fotbal minut cu minut”. Seducător la masă de restaurant, sobru la microfon. Comentator în costum, nu cu rucsac în spinare.

Digisport.ro

Fotbalistul prieten cu Mădălina Ghenea, acuzat că și-a băgat doi rivali în spital! Prima reacție

A apărut și o carte foarte bună dedicată fenomenului „Fotbal minut cu minut”, o emisiune cu ferestre într-o societata zidită. Era o epoca absurdă, în care grănicerii stăteau cu armele îndreptate spre interior, că să tragă în românii care își căutau libertatea, nu în eventualii invadatori. Și azi au pensii speciale, normal.

O să fiu franc. Mi-a plăcut mult „Fotbal minut cu minut” până în 1989, dar după revoluție mi-am pierdut interesul. Pe Dan Voicilă l-am cunoscut de Sfântul Ion al anului 1997. În casă lui Ion Cupen. Atunci l-am întâlnit prima dată și pe Alin Buzarin. Voicilă și Cupen n-aveau nicio legătură cu ce vedem azi la televizii, că de citit nu se mai citește, lectură a devenit ceva aproape rușinos. Doi ziariști culți și îngăduitori. Până când delicatul Cupen devenea tenor, iar Voicilă îi mai punea câte un bemol. Spre sfârșitul acelei seri, nea Dan a povestit o secvență dintr-un film al lui Costă Gavras.

Cupen și Voicilă aveau atunci cam aceeași vârstă (i-aș spune chiar etate) pe unde călătorim eu și Buzarin azi. Brrrr! Era iarnă anului 1997. Și s-a lăsat frigul în acest septembrie canicular al lui 2024, când îmi amintesc de Cupen și Voicilă împreună. Cei doi s-au regăsit în polifonia prieteniei lor. Pustietatea a rămas în presă.