În 1986, Steaua a adus Liga Campionilor în România. Omul anului – Duckadam, nu Ienei. În 1994, Mondialul din America. Omul anului – Hagi, nu Iordănescu. Și e normal să fie așa.
În secolul XIX, când s-a inventat fotbalul, cel mai important era fotbalistul, pe locul doi spectatorul, pe trei băiatul care făcea afișul de meci (precursorul ziariștilor sportivi) și așa putea lumea să știe la ce oră și unde se va juca partida.
Pe urmă au apărut antrenorii și patronii, iar arbitrul era și ar fi trebuit să rămână ultimul. Când văd topuri ale arbitrilor înnebunesc. Cel mai bun arbitru e ăla pe care nu îl observi.
Fotbalul, însă, l-au modernizat, în primul rând, Jules Rimet și apoi cei care au inventat cupele europene, în al doilea rând televiziunea (englezii au transmis primul meci în 1937) și în al treilea rând antrenorii.
Nici nu prea știm care sunt marii antrenori dinaintea televiziunii. Meseria asta a început să însemne imens în fotbal după Al Doilea Război Mondial. Dacă mă întrebați pe mine, primul mare antrenor a fost Sepp Herberger, neamțul care a învins în 1954, în finala Campionatului Mondial, o echipă a Ungariei superioară Germaniei.
Degeaba l-a avut Ungaria pe Puskas, un fotbalist de valoarea unor Pele, Maradona și Messi. Germania i-a avut pe Herberger și Adi Dassler (inventatorul Adidas, care le-a dat făcut nemților niște ghete adecvate unui teren greu, cum a fost Wankdorf din Berna).
Am ajuns și eu (n-am niciun merit pentru asta) pe Wankdorf în 2008. Atunci Olanda a învins România. În 1981, pe Wankdorf a debutat Mircea Lucescu la echipa națională. Dacă mă întrebați care e fotbalistul anului 2024 de la noi, îmi e greu să spun.
Mulți au fost buni, niciunul nu a strălucit. Sau a strălucit Niță, pentru că s-a autodepășit. Dacă mă întrebați care e antrenorul anului, tot greu îmi e să spun. Dar din alt motiv. Sunt câțiva care au strălucit.
Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu (în condiții de ostilitate), Edi Iordănescu, Sabău. Antrenorul strălucitor este cel despre care lumea vorbește mai mult decât despre fotbaliștii lui.
Antrenori buni au fost Constantin Oțet (Craiova Maxima) sau Dumitru Nicolae Nicușor (Dinamo 1983-1984). Puțină lume își amintește de ei, dar despre Balaci și golul lui Mulțescu cu Hamburg știe orice om care a călcat vreodată pe un stadion.