Sport

Răzvan Ioan Boanchiș taxează modul în care foștii fotbaliști obțin licențele PRO: „O formă ridicolă de elitism”

15.09.2026 | 15:40
Razvan Ioan Boanchis taxeaza modul in care fostii fotbalisti obtin licentele PRO O forma ridicola de elitism
Răzvan Ioan Boanchiș pune la îndoială sistemul coordonat de Lucian Burchel, prin care se obține licența PRO. Sursă foto: colaj Fanatik
Răzvan Ioan Boanchiș pune la îndoială sistemul prin care se obține licența PRO de antrenorat. Editorialistul FANATIK explică de ce acesta ar trebui simplificat.
ADVERTISEMENT

Ziarul ”Sportul” din 1982 sau 1983. Articol în care erau prezentate două speranțe ale fotbalului românesc. Belodedici și Burchel. Cu poze, lucru mare pentru vremea aia. Burchel n-a avut cariera strălucitoare a lui Belodedici, dar a prins și el două selecții în echipa națională. Convertite la cursul fotbalistic de azi, alea două înseamnă lejer 20. De câțiva ani, Burchel e șeful Școlii de Antrenori a FRF.

Protocolul UEFA, o formă ridicolă de elitism

Și a spus că licențele PRO se obțin atât de greu pentru că acesta este protocolul UEFA. Îl cred. Nu e vina lui Burchel că protocolul UEFA e o pedanterie, e o formă ridicolă de elitism, ca să nu scriu de-a dreptul că e o piedică și chiar o tâmpenie. Mircea Lucescu a urmat cursurile de specialitate și a făcut diverse echivalări în timp ce era antrenor-jucător la Hunedoara. În 1979 a preluat Corvinul și în 1981 a devenit antrenorul echipei naționale.

ADVERTISEMENT

Revenind în prezent, avem foști fotbaliști de echipă națională care au obținut licența PRO și dreptul de a antrena în prima Ligă la zece ani după ce s-au lăsat de fotbal. În zece ani uiți și că ai fost fotbalist. Și când ajungi să antrenezi în prima Ligă – subliniez, după zece ani – găsești fotbalagii care au făcut cei zece ani de formare (între opt și 18 ani) pe sărite. Și dau centrări prin spatele porții.

Aceasta este țara în care bacalaureatul se ia, tot de vreo zece ani, mai greu decât doctoratul. Și îl chinuim pe unii băieți care vor să se facă ingineri fiindcă nu știu dacă Bisisica lui Marin Preda era oaie sau pisică. În loc să-i testăm la gramatică.

ADVERTISEMENT

La chestii elementare, unde greșesc la fel ca fotbaliștii amintiți mai sus. Bacul la română se poate da în două rânduri. Să pui cratimele corect în fraza ”Mama sa s-a dus să-i ia creioane, dat i-a luat caiete.” Chichițele și măiestria sunt pentru cupele europene la fotbal (unde noi suntem de râs) și pentru Olimpiada de română.

ADVERTISEMENT

Fotbalul nu e neurochirurgie sau Istoria Artei

În clasa a șaptea, la Olimpiada pe sector, eu am folosit o singură dată verbul ”a dansa”, când am comentat poezia ”Vara” de George Coșbuc. Total inadecvat, flăcăii și mândrele jucau, horeau, doineau, nu dansau. Dar aveam și eu 12-13 ani. Teza a picat pe mâna profesoarei mele de la școala generală. Colegă de cancelarie și prietenă cu mama.

ADVERTISEMENT

Mi-a recunoscut caligrafia contorsionată. Lucrarea nu era o catastrofă, dar, pentru acest cuvânt nepotrivit, mi-a dat 6 în loc de 8. Așa se petrecea atunci, erai ajutat pentru viitor. Ajutat în jos, nu în sus. M-a și certat în fața clasei. ”Țăranii lui Coșbuc dansau?” Din câte se pare, mi-a prins bine.

Totuși, fotbalul nu e neurochirurgie sau Istoria Artei. Nu poți să-i ceri unui fost fotbalist internațional să studieze zece ani ca să explice cum se ajunge la succesul pe care el l-a avut pe teren.

ADVERTISEMENT