PAOK a obținut o victorie uriașă în Superliga Greciei, 3-2 pe terenul lui Levadiakos. Meciul spectaculos a avut un final dramatic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu reușind să puncteze în minutul 90, într-un moment în care evolua în inferioritate numerică. Tehnicianul român a avut o reacție incredibilă.
Meciul cu Levadiakos era unul extrem de important pentru PAOK, care avea nevoie de un succes pentru a rămâne aproape de liderul Olympiacos. Misiunea echipei lui Răzvan Lucescu nu a fost însă una facilă, adversara clasându-se momentan pe locul 4 în Superliga Greciei. Gazdele au reușit să deschidă scorul în minutul 10, prin Kosti, dar Ozdoev a egalat situația înainte de pauză.
Levadiakos a trecut din nou în avantaj în partea secundă, după reușita lui Verbic, însă rezultatul de pe tabelă s-a schimbat după doar 5 minute, deoarece Ozdoev a realizat „dubla”. În minutul 77, PAOK a rămas în zece oameni, Meite fiind eliminat direct pentru o intrare dură asupra lui Kostis. Deși a fost chemat de cei din camera VAR pentru a urmări faza, „centralul” nu și-a schimbat decizia.
Chiar dacă se afla în inferioritate numerică, PAOK a reușit să dea lovitura în minutul 90. O minge respinsă din careul oaspeților a ajuns la Taison, care a plecat pe contraatac din propria jumătate. Brazilianul a trimis o pasă excelentă spre Giakoumakis, care a finalizat cu un șut din cădere. Reușita decisivă poate fi urmărită AICI.
La final, în momentul în care jucătorii săi sărbătoreau, Răzvan Lucescu a avut o reacție surprinzătoare. „Jucătorii au ridicat pumnii și au sărbătorit furios, iar pe bancă a existat o izbucnire din partea antrenorului român. Lucescu a sărbătorit alături de cei din staff iar apoi a plecat spre vestiar, vorbind într-un monolog. La un moment dat, s-a adresat și celor din tribuna lui Levadiakos”, au transmis cei de la gazzetta.gr, care au caracterizat partida drept „meciul anului”.
După acest succes, PAOK a ajuns la 29 de puncte și a rămas la doar două lungimi distanță de liderul Olympiacos. Pentru echipa lui Răzvan Lucescu urmează două derby-uri contra rivalei locale Aris, formația la care evoluează Olimpiu Moruțan. Cele două grupări din Salonic se vor întâlni pe 3 decembrie în Cupă, pe terenul lui Aris, și pe 7 decembrie în campionat, cu PAOK în rol de gazdă.
La final, Răzvan Lucescu nu a apărut în fața presei, cel prezent la conferință fiind secundul său, Pantelis Konstantinidis. „Felicitări băieților pentru victoria mare pe care au obținut-o, am fost conduși de două ori, dar am spus că vom muri astăzi aici pentru cele trei puncte. A fost un meci foarte greu, Levadiakos este o echipă competitivă, în special dacă le oferi spații.
Sunt trei puncte importante, atât din perspectiva clasamentului, cât și din punct de vedere psihologic pentru viitor. Am rămas în 10 oameni și Levadiakos și-a schimbat stilul, s-au deschis și de multe ori plătești pentru asta. Nu contează cum s-au marcat golurile, important e că am câștigat un meci în astfel de condiții”, a declarat acesta, conform novasports.gr.