Răzvan Lucescu a explodat de fericire după ce PAOK a spart gheața și a câștigat cu Slavia Praga, scor 2-0. Campioana Greciei avea o serie de patru meciuri la rând fără victorie.
PAOK a câștigat cu 2-0 în fața Slaviei Praga în etapa a 7-a din grupa de Europa League. Ca urmare a acestui succes, echipa lui Lucescu Jr. are șanse la calificarea în play-off-ul Europa League. A urcat pe locul 17, cu 10 puncte, iar în ultima rundă o va înfrunta în deplasare pe Real Sociedad (locul 18, 10 puncte).
„E noaptea întregului club, asta e realitatea. Este importantă victoria de astăzi pentru toată lumea. Pentru conducere, pentru management, pentru fotbaliști. Era important să ne revenim în Europa. A fost un meci greu, dar am depus un efort uluitor și am știut să câștigăm.
Reacția băieților a fost foarte importantă, așa cum s-a întâmplat și cu RFS și cu Ferencvaros. Nu va fi ușor (n.r. – cu Real Sociedad), dar avem mare încredere că putem câștiga”, a declarat Răzvan Lucescu, după PAOK – Slavia Praga 2-0.
Suspendat în campionatul Greciei, Răzvan Lucescu a revenit acolo unde îi e locul la meciul cu Slavia Praga. Românul și-a condus din nou echipa de la marginea terenului după incidentele de la meciul cu AEK, care i-au adus o sancțiune record.
„Putea fi foarte ușor 5-1 pentru noi. Slavia este un adversar dificil, o echipă care nu renunță niciodată. Orice moment poate reprezenta un pericol. (n.r. – Toți te laudă și îți strigă numele) Nu pe mine, echipa. Eu sunt doar antrenorul, reprezint echipa, sunt mândru de ceea ce facem aici.
Mă bucur că am revenit acolo unde e locul meu (n.r. – banca tehnică)”, a adăugat antrenorul român.
PAOK Salonic trebuie să urce acum și în campionat, acolo unde e pe locul 4, cu 34 de puncte, cu nouă mai puține decât liderul Olympiacos. Următorul meci al alb-negrilor e duminică, 26 ianuarie, de la ora 19:30, cu Levadiakos (locul 12, 18 puncte).