Răzvan Lucescu este la al doilea mandat pe banca celor de la PAOK Salonic. Înainte de a prelua pentru a doua oară formația din Superliga Greciei, acesta s-a aflat în negocieri avansate cu oficialii naționale de fotbal din Irak.
Răzvan Lucescu este antrenorul cu cele mai multe meciuri pe bancă din istoria clubului PAOK, o adevărată legendă pentru formația din Salonic. Românul a revenit în vara anului 2021 pentru a doua oară pe banca grecilor, asta deși a fost pe punctul de a semna cu o altă echipă.
Jurnaliștii de la Metrosport scriu că Răzvan Lucescu ajunsese deja la un acord cu selecționata Irakului și era gata să se mute la Bagdad, după ce stabilise împreună cu oficialii federației toate detaliile contractuale.
Sursa citată menționează faptul că o singură persoană s-a opus mutării: soția lui Răzvan Lucescu, Ana Maria. Aceasta nu a fost de acord cu plecarea în Orientul Mijlociu, iar mutarea a picat.
Venirea la Salonic a fost cea mai bună decizie pentru Răzvan Lucescu, care a reușit să își mai treacă în palmares încă un titlu de campion al Greciei alături de cei de la PAOK.
Cu 293 de meciuri pe banca formației din Superliga Greciei, antrenorul român are în palmares două titluri de campion și două Cupe ale Greciei cu PAOK Salonic. Chiar și așa, sezonul acesta ar putea aduce o despărțire, tehnicianul fiind favorit să revină pe banca celor de la Al Hilal.