Sport

Răzvan Lucescu, eliberat după ultimul meci din acest an: „Vă spun adevărul! Suntem un club care nu e plăcut de ceilalți”

Răzvan Lucescu a răbufnit după ultimul meci disputat de PAOK în acest an. Formația din Salonic se află la doar un punct de liderul Olympiacos.
24.12.2024 | 06:00
Razvan Lucescu eliberat dupa ultimul meci din acest an Va spun adevarul Suntem un club care nu e placut de ceilalti
Răzvan Lucescu, eliberat după ultimul meci din acest an: „Vă spun adevărul! Suntem un club care nu e plăcut de ceilalți”. Sursă foto: hepta

Deși în startul sezonului PAOK a întâmpinat dificultăți, Răzvan Lucescu a reușit să o „ducă la capăt”, iar la finalul acestui an formația din Salonic se află pe locul secund din campionatul grec.

Răzvan Lucescu, eliberat după ultimul meci din acest an: „Vă spun adevărul! Suntem un club care nu e plăcut de ceilalți”

La doar 4 zile de când Răzvan Lucescu a fost avariat într-o altercație în cupă cu fanii lui AEK, românul a demonstrat încă o dată că este unul dintre cei mai buni antrenori din campionatul Greciei și formația sa s-a impus fără drept de apel în duelul cu Atromitos, scor 3-0.

Răzvan Lucescu a avut un discurs manifest la conferința de presă de după meciul cu Atromitos. Tehnicianul a transmis că au existat mai multe schimbări în vară la echipa sa și că a fost extrem de greu să „redreseze corabia”.

Fostul selecționer a ținut să le amintească criticilor că PAOK nu este o formație „confortabilă” din campionatul grec și de acolo pleacă toată ura îndreptată către echipa sa. Ba mai mult, Răzvan Lucescu susține că performanțele obținute de el nu pot fi comparate cu cele ale adversarilor.

„Să ne amintim de perioada dură a verii, cu multe schimbări. Un grup unit a fost schimbat, nu vreau să spun distrus. Din acel moment, a trebuit să reconstruim de două ori. Am trecut prin momente dificile dar, în final, am reacționat bine și am încheiat anul implicați în toate cele trei competiții“

Suntem un club care nu e plăcut de ceilalți, dar am reușit să fim învingători fiind uniți, ca o familie. Asta e adevărul, nu e ipocrizie. Am rămas împreună, echipa, fanii, și am depășit clipe foarte dificile.

„Performanțele noastre nu pot fi comparat cu niciun alt titlu”

Performanțele noastre nu pot fi comparate cu niciun alt titlu al unor formații care au totul de partea lor. Cu acești fani, putem trece peste frustări, greutăți cu care ne confruntăm întotdeauna, aproape în fiecare săptămână.

Când ai în spate asemenea unitate, sprijin, dragoste, pasiunea pentru echipă e imensă. Și e mai ușor pentru noi să mergem înainte și să realizăm performanțe

Mă pregătesc mental pentru ce va veni, în condiții grele. Aproape fiecare meci ne-a arătat că înfruntăm nu doar aspectele legate de fotbal, trebuie să fim pregătiți pentru orice“, a declarat Răzvan Lucescu la conferința de presă.