Presa din Anglia a scris despre Răzvan Lucescu înainte de meciul Manchester United – PAOK. Tehnicianul român a fost elogiat înaintea confruntării din Europa League.
Răzvan Lucescu își continuă suspendarea în campionat, urmând să asiste din tribune la derby-ul cu Olypiacos. Antrenorul român nu va avea această problemă în Europa League, unde echipa sa joacă în deplasare cu Manchester United, echipa proaspăt despărțită de Erik Ten Hag.
Numele antrenorului român este bine cunoscut de către englezi. Presa l-a elogiat pe fiul lui „Il Luce” înaintea meciului direct, numindu-l chiar „cel mai de succes antrenor” de la PAOK.
„Aceasta va fi prima noastră întâlnire cu clubul din Salonic, care este unul dintre cele mai succes din Grecia, alături de celelalte trei din Atena, AEK, Olympiacos şi Panathinaikos.
Echipa lui Răzvan Lucescu a învins-o pe AEK la doar două puncte în sezonul trecut, calificându-se în preliminariile Ligii Campionilor, de unde a fost eliminată de Malmo.
Este singura echipă din Grecia cu mai multe victorii decât înfrângeri, în competiţiile europene, şi a ajuns până în sferturile Conference League în două din ultimele sezoane, sub îndrumarea lui Lucescu.
Românul, fiul legendarului fost antrenor al lui Şahtior Doneţk, Mircea, este cel mai de succes antrenor al lor, după ce a câştigat două titluri şi o cupă, în perioada anterioară”, au notat cei de la Manchester United, pe site-ul oficial al clubului.
PAOK s-a chinuit la ultima deplasare din campionat. Elevii lui Răzvan Lucescu s-au duelat cu Lamia, în etapa a 10-a a campionatului Greciei. Tissoudali a fost cel care care a reușit să aducă 3 puncte lui PAOK pe final, după ce echipa a încercat de mai multe ori să dea lovitura.
Echipa lui Răzvan Lucescu se află pe locul 2 în clasament, cu 20 de puncte, în spatele liderului Aris Salonic cu un singur punct. Următorul meci va fi cel de pe Old Trafford cu Manchester United, joi, 7 noiembrie, de la ora 22:00.