Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Răzvan Lucescu îi cere lui Mihai Pintilii să respecte regulile FRF: „E un haos permanent! Așa suntem noi, românii” Video Exclusiv

Răzvan Lucescu a vorbit despre scandalul licențelor de antrenor din România. Tehnicianul lui PAOK îi cere lui Mihai Pintilii să respecte regulile impus de FRF.
02.02.2023 | 12:00
Razvan Lucescu ii cere lui Mihai Pintilii sa respecte regulile FRF E un haos permanent Asa suntem noi romanii Video Exclusiv
Răzvan Lucescu a vorbit despre scandalul licențelor de antrenor în care este implicat Mihai Pintilii. Sursă foto: colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Mihai Pintilii se află în centrul scandalului licențelor de antrenor din România. Răzvan Lucescu, în cea mai recentă ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, a mărturisit că antrenorul FCSB-ului, care nu deține licență Pro, trebuie să respecte regulile.

Răzvan Lucescu vrea ca Mihai Pintilii să se pună de acord cu regulile FRF: „Ne descurcăm să fim șmecheri”

Mihai Pintilii se află într-o situație complicată pe banca FCSB-ului. Fostul jucător al roș-albaștrilor a fost alesul lui Gigi Becali pentru a se ocupa de pregătirea vicecampioanei, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK, însă acesta nu deține licență Pro.

ADVERTISEMENT

Răzvan Lucescu și-a făcut publică opinia în acest scandal și consideră că situația nu este corectă, deoarece regulile trebuie să fie respectate. „În primul rând nu este corect pentru că nu se respectă regulile. Noi suntem învățați cu astfel de situații. Ne descurcăm să fim șmecheri.

Nu este vorba numai de fotbal și de scandal. În general în România și în general în țările de Est. Pentru a ajunge odată și odată o țară normală, civilizată, trebuie să respectăm regulile.

ADVERTISEMENT

Poate că Pintilii este cel mai bun și cel mai talentat antrenor al României. Trebuie să respecte regulile”, a declarat Răzvan Lucescu, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

Răzvan Lucescu vede cazul lui Mihai Pintilii un exemplu greșit: „E un haos permanent”

Mihai Pintilii a beneficiat de amânarea deciziei venită după ultima ședință a Comisiei de Disciplină din cadrul FRF. Tehnicianul roș-albaștrilor ar fi putut să primească o sancțiune chiar înaintea derby-ului CFR Cluj – FCSB, care va avea loc duminică.

ADVERTISEMENT

Răzvan Lucescu consideră cazul lui Mihai Pintilii un exemplu greșit pentru toată lumea, precizând că nu este fair-play față de ceilalți antrenori care au parcurs etapele Școlii de Antrenori. „Nu poate antrena, nu are carnet, să se ducă la școală să studieze, să treacă prin toate etapele prin care trebuie să treacă.

Trebuie să înțelegem că trebuie să ajungem la acest moment. Să respectăm regulile. E un haos permanent. (n.r. nu e fair-play pentru ceilalți antrenori care au urmat regulile) Nu e fair-play pentru absolut toată lumea.

ADVERTISEMENT

Este un exemplu greșit pe care îl dăm tuturor nu numai în lumea fotbalului. Nu respectați regulile pentru că există variante să scăpați. Aia mai puternici scapă, ăia mai slabi…”, a mai spus Răzvan Lucescu, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

VEZI VIDEO MAI JOS

FCSB caută revanșa în meciul cu CFR Cluj

FCSB a scăpat printre degete victoria cu Farul de pe Arena Națională. Echipa lui Gică Hagi a întors soarta meciului în finalul partidei, iar roș-albaștrii pleacă răniți în deplasarea din Gruia.

Duminică, 5 februarie, de la ora 21:00, echipa finanțată de Gigi Becali caută să își ridice moralul după înfrângerea cu Farul și de asemenea jucătorii roș-albaștri vor revanșa din meciul tur, când pe Arena Națională, campioana României se impunea cu 1-0.

„Când joci cu o echipă care ia campionatul de cinci ani la rând, e normal să te motivezi”, au fost cuvintele lui Mihai Pintilii, înaintea partidei cu CFR Cluj.

ADVERTISEMENT