Fotbal intern

Răzvan Lucescu se implică în salvarea unei echipe de tradiție! Suma impresionantă donată de antrenor

14.04.2021 | 19:36
Razvan Lucescu se implica in salvarea unei echipe de traditie Suma impresionanta donata de antrenor
ADVERTISEMENT

Răzvan Lucescu se implică activ în salvarea formației SR Brașov, un club de tradiție din România, pe care Lucescu Jr. l-a și antrenat de-a lungul carierei și care acum evoluează în Liga 3, dar pentru care a și jucat.

Tehnicianul a donat aproximativ 100.000 de lei, ceea ce reprezintă aproape jumătate din datoria clubului de „sub Tâmpa” către ANAF.

ADVERTISEMENT

Anunțul a fost făcut de fanii brașoveni pe pagina oficială de Facebook, fiind impresionați de gestul antrenorului, căruia i-au mulțumit pentru donația făcută.

Răzvan Lucescu se implică în salvarea SR Brașov și a donat o sumă impresionantă

Răzvan Lucescu a donat 100.000 de lei către SR Brașov, club pe care l-a antrenat și la care a jucat, iar tehnicianul a fost felicitat pe pagina oficială de Facebook a clubului.

ADVERTISEMENT

„Datoriile vechi către ANAF (217.000 lei conform certificatului din octombrie 2020) au rămas piedica cea mai mare, cu datorii către stat nu se pot primi sponsorizări deductibile pentru companii și nici nu se pot iniția proiecte cu alte surse de finanțare.

S-a apelat la stegari sau foști stegari de pretutindeni pentru a da o mână de ajutor în perpetuarea spiritului stegar pe o bază solidă unde se vor regăsii toți iubitorii galben-negrilor”, și-au început „stegarii” comunicatul.

ADVERTISEMENT

„Gestul lui Răzvan Lucescu ne obligă și pe noi!”

„Un PAS URIAȘ a fost făcut zilele trecute, când STEGARUL RĂZVAN LUCESCU, fost jucător şi mai apoi antrenor al celei mai iubite echipe a oraşului, a răspuns afirmativ solicitărilor venite din partea managerului general CIPRIAN JURUBESCU și a trimis o sumă consistentă în conturile clubului, care acoperă aproape jumătate din datorille către ANAF!

Îi mulţumim lui RĂZVAN LUCESCU pentru tot ce a făut pentru FC BRAŞOV şi pentru că s-a implicat în susţinerea SR BRAŞOV. Este un alt semnal că SR BRAŞOV trebuie să continue drumul început în 1936 de echipa cea mai iubită a oraşului de la poalele Tâmpei.

ADVERTISEMENT

Gestul lui RĂZVAN LUCESCU ne obligă şi pe noi, toţi „STEGARII” să continuăm demersurile de a readuce clubul la o stabilitate din punct de vedere financiar”, a anunțat SR Brașov”, s-a mai arătat în comunicatul lui SR Brașov.

ADVERTISEMENT