Răzvan Lucescu, show cu șase goluri în prima etapă din Arabia Saudită! Ce a făcut Al Hilal

Alin Miu   
in Fotbal international
23/08/2019, 21:53
Răzvan Lucescu, show cu șase goluri în prima etapă din Arabia Saudită! Ce a făcut Al Hilal
Răzvan Lucescu, show cu șase goluri la primul meci în Arabia Saudită

După ce a calificat-o pe Al Hilal în sferturile de finală ale Ligii Campionilor Asiei, Răzvan Lucescu a debutat cu dreptul și în campionatul Arabiei Saudite. Echipa lui a avut parte de un meci cu șase goluri împotriva nou-promovatei Abha.

Răzvan Lucescu, show cu șase goluri în prima etapă din Arabia Saudită

Al Hilal a câștigat cu 4-2, chiar dacă începutul partidei nu a fost deloc simplu, oaspeții deschizând scorul la mijlocul primei reprize. Totuși, Al Hilal a revenit până la pauză după o dublă a lui Gomis. În repriza secundă a marcat și celălalt star din echipa lui Răzvan Lucescu, italianul Giovinco. Acesta a executat perfect o lovitură liberă.

Răzvan Lucescu a surprins pe toată lumea în această vară când a ales să o părăsească pe PAOK în detrimentul campioanei Arabiei Saudite. Lucescu a fost ademenit cu un salariu uriaș însă, de patru milioane de dolari pe sezon. Nu doar banii l-au făcut pe Lucescu să plece de la PAOK, ci și faptul că patronul Ivan Savvidis nu i-a oferit transferurile așteptate. Plecarea lui s-a dovedit în cele din urmă inspirată. PAOK a fost scoasă în turul 3 preliminar din Liga Campionilor de Ajax, iar acum o duce rău și în play-off-ul Europa League, după ce a pierdut prima manșă cu Slovan Bratislava, scor 0-1.

Răzvan Lucescu a scris istorie pe banca lui PAOK, club alături de care a reușit să câștige eventul în precedentul sezon, după ce în în urmă cu două sezoane a pierdut titlul doar din cauza depunctărilor de la comisii.

Răzvan Lucescu obținuse rezultate foarte bune în Grecia și înainte de a semna cu PAOK, pe banca lui Skoda Xanthi, formație pe care a ținut-o în prima jumătate a clasamentului. Al Hilal se pegătește acum pentru duelurile cu Al Ittihad din sferturile Ligii Campionilor Asiei. Ittihad este o altă echipă de tradiție din Arabia Saudită.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles