Răzvan Lucescu, sincer după înfrângerea din Europa League! ”Rezultat normal”

CORESPONDENȚĂ DIN SALONIC
Andrei Trifan    Iuliana Spirache    Traian Terzian   
in Europa League
20/09/2018, 23:37
Răzvan Lucescu, sincer după înfrângerea din Europa League! ”Rezultat normal” GALERIE FOTO CORESPONDENȚĂ DIN SALONIC
Răzvan Lucescu a fost sincer după înfrângerea din meciul PAOK Salonic - Chelsea Londra 0-1 și a recunoscut superioritatea englezilor

Tehnicianul Răzvan Lucescu a fost sincer după înfrângerea din meciul PAOK Salonic – Chelsea Londra 0-1, din prima etapă a Grupei L din Europa League. Românul a recunoscut superioritatea englezilor și consideră că rezultatul este unul normal.

Antrenorul român este de părere că jucătorii săi au intrat timorați pe teren din cauza renumelui echipei adverse. El crede că golul a venit în urma acestor emoții, dar recunoaște că jucătorii săi și-a revenit odată cu trecerea timpului și au făcut o partidă bună în general.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!

Răzvan Lucescu, după înfrângerea din Europa League: ”Am fost dominați de emoții”

”A trecut un meci, în faţa unei echipe puternice. Au creat pericol în orice moment. Din punctul meu de vedere, am fost dominaţi de emoţii la începutul meciului. Am primit acel gol la început. Pas cu pas, în repriza a doua, am avut mai mult control şi am urcat liniile. A rămas acest rezultat, un rezultat normal. Sunt satisfăcut de munca uriaşă a jucătorilor”, a spus Răzvan Lucescu după înfrângerea în fața celor de la Chelsea Londra în Europa League.

Alin Toșca, folosit de Răzvan Lucescu pe toată durata întâlnirii pe postul de fundaș stânga, crede că PAOK Salonic se va lupta pentru locul 2 în grupă: ”Îmi pare rău că nu am reuşit să scoatem un rezultat pozitiv în această seară. Oamenii care au venit la stadion meritau, au făcut o atmosferă incredibilă. Trebuie să fim foarte atenţi, să vedem ce am greşit şi să nu mai facem greşeli. M-au ajutat toţi băieţii, mă simt bine la PAOK. Eu cred că ne luptăm la locul 2, Chelsea e o echipă foarte puternică. Trebuie să fim atenţi şi la ceilalţi adversari. Trebuie să uităm meciul din această seară. Răzvan nu a vorbit încă cu noi. Cred că mâine vom avea o şedinţă”.

Alin Toșca în duel pentru balon cu Ngolo Kante
Alin Toșca în duel pentru balon cu Ngolo Kante

Pedro Rodriguez a fost transportat la spital

Formaţia PAOK Salonic a fost învinsă de Chelsea Londra, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în prima etapă a Grupei L din Europa League. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Willian, în minutul 7.

La finalul partidei, un suporter al gazdelor a pătruns pe teren, dar el a fost reținut imediat de forțele de ordine. Un angajat al clubului a intervenit imediat și fanul a fost lăsat să iasă de pe gazon.

Atacantul spaniol al lui Chelsea, Pedro Rodriguez, s-a accidentat la umăr și a fost transportat la spital cu o ambulanță. Primul diagnostic al jucătorului lui Maurizio Sarri este fractură de claviculă.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles