PAOK Salonic nu trece prin cea mai bună formă în ultimele etape. Formația antrenată de Răzvan Lucescu putea fi mult mai relaxată în acest moment în campionat, însă, în urma meciului de astăzi, a ajuns la a treia remiză consecutivă în competiția internă. Echipa românului putea chiar să piardă, însă autogolul din prelungiri, dat de jucătorul lui PAOK, a fost anulat.
În etapa cu numărul 22, PAOK a întâlnit-o pe AEL Larissa în deplasare. La prima vedere, partida părea facilă pentru echipa lui Răzvan Lucescu, însă elevii săi nu au reușit să câștige nici acest meci, după ce au obținut doar două remize albe în ultimele două partide, cu Aris și AEK.
Chiar dacă a întâlnit formația de pe locul 12, care are cu 26 de puncte mai puțin în clasament, PAOK nu a reușit să câștige, ba chiar a fost la un pas să piardă în prelungiri. Răzvan Lucescu a înghețat în prelungiri, atunci când fotbalistul său, introdus în minutul 86, și-a trimis mingea în proprie poartă. În cele din urmă, formația din Salonic a scăpat, iar autogolul lui Kenny a fost anulat din cauza unui henț anterior.
Totuși, echipa antrenorului român pierde teren în fața principalelor contracandidate, iar AEK are șansa să se ducă la cinci puncte distanță de PAOK, însă cu un meci mai mult jucat.
Deoarece PAOK continuă să fie angrenată în trei competiții, Răzvan Lucescu a invocat oboseala ca factor principal pentru modul în care echipa lui s-a prezentat în meciul cu AEL Larissa. În ciuda oboselii, antrenorul român a fost mulțumit de elevii săi în prima repriză:
„Cred că programul pe care îl avem nu ne permite să fim proaspeți. Echipa pare epuizată. Meciurile sunt consecutive, jucăm la fiecare trei zile. Nu suntem proaspeți, nu ne antrenăm, doar ne recuperăm și mergem la următorul meci. Asta ne costă.
Totuși, chiar și în aceste condiții, am avut o primă repriză bună. Ceea ce am spus în vestiar a fost să-i ținem cât mai departe de careul nostru, pentru că Larissa este proaspătă și ne-ar pune presiune. Am primit un gol dintr-o lovitură liberă de la distanță și am avut o reacție slabă după aceea”, a transmis Răzvan Lucescu la finalul partidei cu AEL Larissa.
În campionat nu mai stă atât de bine, însă PAOK s-a calificat în actul final din Cupa Greciei, după ce a învins-o în dublă manșă pe Panathinaikos, echipă antrenată de legendarul Rafael Benitez. În finală, PAOK o va întâlni pe OFI Creta, ceea ce face acest trofeu extrem de accesibil pentru echipa lui Lucescu.
Nici în competițiile europene PAOK nu stă foarte bine și riscă să fie eliminată din nou din play-off-ul Europa League, așa cum a pățit-o și sezonul trecut, atunci când FCSB o învingea tur-retur pe Toumba și pe Arena Națională. De această dată, echipa antrenată de Răzvan Lucescu a dat de un adversar cu adevărat puternic. Celta Vigo, formație din La Liga, la care evoluează și portarul Ionuț Radu, s-a impus cu scorul de 2-1 în meciul tur și pleacă cu prima șansă la calificarea în optimile de finală.