Fotbal international

Răzvan Marin explică de ce nu a plecat de la Ajax: ”Am avut oferte bune, dar olandezii nu mi-au dat drumul. Am luat-o ca pe un compliment”

16.02.2020 | 08:18
Răzvan Marin explică de ce nu a plecat de la Ajax: ”Am avut oferte bune, dar olandezii nu mi-au dat drumul. Am luat-o ca pe un compliment”
Răzvan Marin explică de ce nu a plecat de la Ajax: ”Am avut oferte bune, dar olandezii nu mi-au dat drumul. Am luat-o ca pe un compliment”. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

După un sezon de excepție la Standard Liege, Răzvan Marin a ajuns la campioana Olandei, Ajax Amsterdam, însă aici nu a reușit să se impună. Erik ten Hag nu are încredere în jucătorul român, cel care nu a mai jucat în Eredivisie din decembrie 2019. Pentru român au venit câteva oferte, însă ”lăncerii” nu l-au lăsat să plece.

Răzvan Marin, despre decizia de a rămâne la Ajax: ”Am avut oferte bune, dar olandezii nu mi-au dat drumul”

Răzvan Marin a vorbit în presa din Olanda despre situația sa de la liderul din Eredivisie. Mijlocașul de 23 de ani a recunoscut că a avut multe oferte tentante în iarnă, dar decizia de a rămâne a fost a clubului.

ADVERTISEMENT

Mai mult, românul spune că a luat decizia campioanei Olandei ca pe un compliment la adresa sa. Din păcate, ”complimentul” nu i-a adus multe minute de joc, ba dimpotrivă.

”Am avut multe oferte şi toate tentante. Au fost oferte bune şi pentru mine şi pentru Ajax.

ADVERTISEMENT

Dar am văzut că Ajax nu vrea să renunțe deloc la mine, iar această decizie am interpretat-o ca pe un compliment.

Dacă antrenorul ar fi crezut că nu sunt deloc valoros, Ajax mi-ar fi dat drumul să plec. De aceea, sper ca pe viitor să joc mai mult”, a spus Răzvan Marin, într-un interviu pentru site-ul Ajax Show Time.

Răzvan Marin, dorit cu insistență de campioana Belgiei

Răzvan Marin a venit în Olanda, la Ajax, chiar din Belgia, de la rivala lui Brugge, Standard Liege. După un prim sezon foarte bun aici, olandezii au plătit 12.500.000 de euro pentru ”tricolor”.

ADVERTISEMENT

Presa din Olanda scria, la începutul acestui an, că belgienii de la Brugge și-au adus aminte de evoluțiile bune ale lui Răzvan Marin din sezonul trecut și țintesc împrumutul și ulterior un transfer definitiv. Ajax nu i-a dat însă drumul lui Marin.

Mijlocașul a început ca titular la ”lăncieri”, însă treptat a trecut pe linie moartă, prinzând tot mai rar echipa lui Erik Ten Hag.

Marin, doar 16 meciuri în acest sezon la Ajax

Răzvan Marin jucat 709 minute în tricoul ”lăncierilor” în 16 partide în toate competițiile. Treptat, în ultimele luni și-a pierdut postul de titular din cauza evoluțiilor modeste.

ADVERTISEMENT

În Eredivisie, Răzvan Marin nu a mai prins minute pentru Ajax din 22 decembrie 2019, atunci când a intrat pe final cu Den Haag.

  • 12.000.000 de euro este cota lui Răzvan Marin pe transfermarkt
  • 13.500.000 de euro era cota lui Marin în iunie 2019
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri