Sport

Răzvan Marin face totul pentru a fi la capacitate maximă înainte de barajul cu Turcia: ”Un test pe care îl faci o singură dată în viață”

Răzvan Marin s-a numărat printre cei care au trecut pragul laboratorului promovat de partenera sa de viață, Crina. Analiza care l-a impresionat pe fotbalist.
24.11.2025 | 10:15
Razvan Marin face totul pentru a fi la capacitate maxima inainte de barajul cu Turcia Un test pe care il faci o singura data in viata
Testul făcut de Răzvan Marin în clinica soției sale. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Jucătorul celor de la AEK Atena, Răzvan Marin, a fost unul dintre pacienții clinicii deținute de soția sa. Sportivul în vârstă de 29 de ani susține afacerea pe care o are femeia care îl va face tată pentru a doua oară.

Răzvan Marin, despre testul unic și special din clinica soției sale

Răzvan Marin surprinde când vine vorba de fotbal, dar și de procedurile pe care le face. Fotbalistul s-a numărat recent printre pacienții care au trecut pragul laboratorului promovat de către partenera sa de viață.

ADVERTISEMENT

Sportivul a rămas impresionat de analiza la care a apelat. Fotbalistul care a uimit la antrenamentul dinaintea partidei Bosnia – România a interpretat cu succes rolul de client în clinica deținută de soția sa, Crina.

Acesta s-a lăsat pe mâinile unei asistente pricepute care i-a recoltat o probă de salivă. Ulterior, i-a interpretat rezultatul care l-a determinat să spună că este fascinat de cât de mult au evoluat medicina și tehnologia.

ADVERTISEMENT

„Sincer să fiu e pentru prima oară când fac un test de genul și îmi doresc foarte mult să văd ce pot afla din acest test. Chiar mi se pare fascinant că ADN-ul îți poate spune toate aceste lucruri. 

ADVERTISEMENT

Îți spune cum să te antrenezi, cum să mănânci, ca să poți da un randament mai bun”, este mărturia lui Răzvan Marin, în videoclipul distribuit pe Instagram în care este prezentat testul nutrigenetic.

Răzvan Marin, în clinica promovată de soția sa, Crina

„Crezi că îți cunoști corpul? ADN-ul tău s-ar putea să spună altceva. Testele nutrigenetice îți arată cum reacționează corpul tău la alimentație, efort și stres, ca să înțelegi ce funcționează pentru tine.

ADVERTISEMENT

Iar la noi nu primești doar un raport, ci și o interpretare personalizată realizată de medicii noștri specialiști, care te ajută să înțelegi și să aplici corect rezultatele. Un test pe care îl faci o singură dată în viață.

Îți oferă răspunsuri pentru o viață întreagă. Așa cum a făcut și Răzvan Marin, care a ales să își optimizeze performanța pornind de la propriul ADN”, este descrierea de pe social media a testului realizat de Răzvan Marin.

Crina, soția fotbalistului, este încântată de clinica estetică pe care o conduce. Sediul acesteia este într-o zonă bună din București, tânăra fiind asociată cu alte două persoane în această afacere care îi aduce foarte mulți bani.

Impresarul Bogdan Apostu și George Rotariu sunt ceilalți co-proprietari ai locației în care se fac numeroase intervenții estetice. Pacienții își pot trata cicatricile sau pot apela la proceduri pentru regenerarea părului.

Terapia PRP este una dintre cele mai întâlnite metode în creșterea podoabei capilare. De asemenea, este recomandată adesea și pentru față. Procedura este ideală pentru a avea parte de o piele revitalizată, tonifiată și mult mai luminoasă.

Cu siguranță, Răzvan Marin este mândru de partenera sa de viață care muncește enorm. Tânăra urmează să devină din nou mamă. Crina este însărcinată cu al doilea copil, cuplul având o fetiță superbă și foarte drăgălașă.