Răzvan Marin a avut o evoluție fantastică în meciul pe care AEK Atena l-a câștigat în deplasare, scor 4-0, cu Panserraikos. Internaționalul român a dat un gol și două pase decisive în etapa a 20-a a campionatului Greciei.
Antrenorul sârb al lui AEK Atena, Marko Nikolic, l-a titularizat pe Răzvan Marin în linia de mijloc și s-a dovedit a fi o alegere mai mult decât inspirată, deoarece jucătorul nostru a făcut o partidă formidabilă.
După o primă repriză dominată autoritar de oaspeți, dar încheiată fără gol, în partea a doua a ieșit la rampă internaționalul român. Mai întâi, în minutul 55, a centrat excelent din lovitură liberă și Barnabas Varga a deschis scorul cu o lovitură de cap.
După ce a primit un cartonaș galben la finalul primei ore de joc, Răzvan Marin și-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 89. El a transformat cu precizie un penalty dictat cu ajutorul VAR.
După alte două minute, mijlocașul român a mai oferit un assist și la reușita lui Marko Grujic, iar Varga a făcut ”dubla” în minutul 90+5 și AEK Atena s-a impus cu un categoric 4-0 în fața lui Panserraikos, la care atacantul Andrei Ivan a rămas pe banca de rezerve.
Prestația lui Răzvan Marin a fost apreciată de toată lumea, iar gazzetta.gr l-a desemnat omul meciului. De asemenea, platforma Sofascore i-a acordat nota 9,4, considerându-l cel mai bun jucător de pe teren.
În urma acestei victorii spectaculoase, AEK Atena a urcat pe primul loc în clasamentul campionatului din Grecia. Formația lui Marin are 48 de puncte, cu două mai multe decât Olympiakos, care are un joc mai puțin disputat, și patru puncte peste PAOK Salonic, însă echipa lui Răzvan Lucescu este cu două meciuri mai puțin jucate.
Jocul formidabil reușit de Răzvan Marin vinde la doar câteva zile după ce soția sa, Crina, a născut al doilea copil al cuplului. Cei doi, care mai au o fetiță în vârstă de 3 ani, nu au dezvăluit deocamdată numele bebelușului.
Internaționalul român și soția sa se știu încă din 2018, însă s-au căsătorit abia după nașterea primului copil. Nunta au făcut abia în vara anului trecut, dar a fost un eveniment grandios la care au participat mulți colegi din echipa națională a României.