Răzvan Marin preferă naționala de tineret la vară: „Mi-aș dori să fiu la EURO 2019”

Alin Miu   
in Echipa nationala
12/01/2019, 18:27
Răzvan Marin preferă naționala de tineret la vară: „Mi-aș dori să fiu la EURO 2019”
Răzvan Marin preferă naționala de tineret la vară

Chiar dacă a evoluat în doar două partide în preliminariile pentru Europeanul de tineret, fiind promovat la prima reprezentativă, Răzvan Marin spune că și-ar dori să fie prezent alături de naționala mică la turneul final programat la vară.

În același timp, mijlocașul lui Standard Liege e conștient că decizia nu-i aparține și stă la dispoziția ambilor selecționeri.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!

Răzvan Marin preferă naționala de tineret la vară

Bineînţeles că ne pregătim pentru EURO. Mi-aş dori să fiu şi eu acolo, dar vom vedea. Vor fi deciziile selecţionerilor. N-am de unde să ştiu, cred că e mai bine să-i întrebaţi pe cei de la Federaţia Română de Fotbal. Sunt două sau trei meciuri amicale, dar nu ştiu exact cine va merge. Nu am apucat să vorbesc cu nimeni deocamdată, a spus Răzvan Marin pentru TV Telekom Sport.

România U21 revine la un turneu final european după o așteptare de 20 de ani. Ultima oară când tricolorii mici se calificau la EURO se întâmpla la ediția din 1998, pe care am găzduit-o, dar la care am evoluat în preliminarii. Totuși, la turneul final am dezamăgit, pierzând toate meciurile disputate.

Cum arată programul celor două naționale

România U21 joacă la turneul final din vară pe 18 iunie împotriva Croației, pe 21 iunie împotriva Angliei și pe 24 iunie cu Franța. În comparație, naționala mare joacă pe 7 iunie în Norvegia și pe 10 iunie în Malta. Practic, tricolorii care ar juca pentru ambele echipe vor avea la dispoziție opt zile de pauză. Totuși, aceștia vor rata cu siguranță amicalele pe care echipa lui Rădoi le va disputa în apropierea turneului final.

Cele mai profitabile cote de la biletul zilei sunt pe betmag.ro.

Răzvan Marin are șapte selecții la reprezentativa de tineret și nu mai puțin de 14 la naționala mare, pentru care a marcat și un gol.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!
Închide ×