Răzvan Marin, sfătuit de tatăl său să nu meargă la Euro de tineret! “N-ar fi bine pentru cariera lui!”

Ionut Neamţu    Claudiu Surmei   
în Echipa nationala
05/12/2018, 12:34
Răzvan Marin, sfătuit de tatăl său să nu meargă la Euro de tineret! “N-ar fi bine pentru cariera lui!” GALERIE FOTO
Răzvan Marin va decide dacă merge la Euro U21 în 2019

Răzvan Marin este sfătuit de tatăl său să nu meargă la Euro U21 dacă vrea să prindă un transfer la o echipă mare la finalul sezonului. Petre Marin este de părere că șansele fiului său de a pleca la un club mai bun ar putea să scadă dacă reprezentativa antrenată de Mirel Rădoi va avea evoluții slabe la Campionatul European de Tineret.

“Răzvan este un fotbalist care și-a demonstrat valoarea, din punctul meu de vedere, și nu mai are nevoie de alte rampe de lansare. În plus, el este un fotbalist important pentru prima reprezentivă. El și-ar dori să meargă la Euro 2019, dar din punctul meu de vedere este cu dus-întors. S-ar putea să nu prindă cel mai bun nivel, el sau echipa în general, să nu iasă cum trebuie și atunci cluburile care-l urmăresc să-și pună întrebări. Sau, Doamne ferește! Să nu apară vreo accidentare care să-l scoată din circuit. Contează cariera pentru Răzvan!”, a declarat Petre Marin la Digi Sport.

Răzvan Marin va decide dacă merge la Euro U21 în 2019

Mijlocașul de 22 de ani a fost desemnat jucătorul anului 2018 la Gala Fotbalului Românesc, după ce a avut evoluții tot mai bune în ultima perioadă. Tatăl său mai spune că decizia finală cu privire la participarea la Euro 2019 îi va aparține lui Răzvan. “Până la urmă, foarte importante sunt și preliminariile pentru Euro 2020. Tocmai de aceea Cosmin Contra și Mirel Rădoi trebuie să analizeze foarte bine și să ia deciziile înțelepte. Noi avem șanse de a ne califica la turneul final de peste doi ani, așa că și lotul este important să fie format din cei mai buni fotbaliști”, a mai spus fostul stelist.

Răzvan Marin mai are timp să se gândească dacă vrea să participe la Euro de tineret. Mijlocașul lui Standard Liege știe însă sigur că vrea să ajungă cu naționala mare la Campionatul European din 2020, unde ar urma să joace în fața propriilor suporteri.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles