Sport

Răzvan Marin, singurul absent la primul antrenament după calificare. Ce s-a întâmplat cu mijlocașul tricolor

Echipa națională a României a susținut primul antrenament după calificarea în optimi de la EURO 2024, iar singurul absent a fost Răzvan Marin.
Razvan Marin singurul absent la primul antrenament dupa calificare Ce sa intamplat cu mijlocasul tricolor
Echipa națională a României a susținut primul antrenament după calificarea în optimi de la EURO 2024, iar singurul absent a fost Răzvan Marin. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

”Tricolorii” au câștigat Grupa E de la turneul final din Germania și urmează să întâlnească reprezentativa Olandei. Meciul este programat marți, 2 iulie, de la ora 19:00, pe Allianz Arena din Munchen.

Răzvan Marin a absentat de la antrenamentul naționalei

După ce au sărbătorit calificarea senzațională în optimile de finală ale EURO 2024, jucătorii naționalei au revenit la antrenament. La prima șendiță de după istorica performanță, singurul absent a fost Răzvan Marin.

ADVERTISEMENT

Reporterii FANATIK prezenți în Germania au aflat că nu este nimic grav în ceea ce-l privește pe mijlocașul în vârstă de 28 de ani. Acesta a rămas la hotel unde va urma un program de refacere după oboseala acumulată.

Răzvan Marin a fost la un pas să nu joace în partida cu Slovacia, ultima din faza grupelor. Jucătorul a avut probleme medicale încă dinainte primului joc de la EURO 2024, iar Edi Iordănescu a vrut să-l menajeze la ultima întâlnire din grupe.

ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat că selecționerul a avut o discuție cu jucătorul și acesta i-a transmis că poate să evolueze și așa s-a ajuns la varianta ca Ianis Hagi să intre titular în locul lui Dennis Man. A fost o alegere inspirată, deoarece Răzvan Marin a marcat golul egalizator cu Slovacia și cu 2 reușite este golgheterul ”tricolorilor” la turneul final.

Înaintea marelui meci din optimile de finală de la turneul final, jurnaliștii olandezi au făcut o amplă analiză a naționalei României și l-au remarcat pe Răzvan Marin, alături de Radu Drăgușin și Nicolae Stanciu.

ADVERTISEMENT

Încredere totală în rândul ”tricolorilor”, înaintea partidei cu Olanda

A doua zi după întâlnirea cu Slovacia, ”tricolorii” au efectuat o scurtă ședință de refacere în sala de forță, iar vineri dimineață, 28 iunie, au efectuat primul antrenament normal în pregătirea partidei cu Olanda.

Edi Iordănescu a condus de pe gazon ședința de pregătire, iar în tribune s-a aflat toată conducerea FRF. Prezenți la baza de la Wurzburg, reporterii FANATIK l-au surprins la antrenamentul naționalei și pe Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării.

ADVERTISEMENT

Jucătorii reprezentativei noastre sunt extrem de încrezători înaintea duelului cu Olanda din optimile de finală de la EURO 2024, iar Bogdan Racovițan a precizat faptul că nimănui nu-i va fi ușor împotriva României.

Articol realizat cu sprijinul VODAFONE, partener de conectivitate al FANATIK la Euro 2024.

ADVERTISEMENT
Imagini stupefiante cu iubita lui Ronaldo la saună! Cum a apărut Georgina: „Cel...
Imagini stupefiante cu iubita lui Ronaldo la saună! Cum a apărut Georgina: „Cel mai ciudat lucru pe care l-am văzut”
Unde în lume mai sunt paradisuri fiscale: lista scurtă a țărilor cu zero...
Unde în lume mai sunt paradisuri fiscale: lista scurtă a țărilor cu zero taxe pe afaceri
Boala a pus stăpânire pe creierul gimnastei care a făcut istorie pentru România....
Boala a pus stăpânire pe creierul gimnastei care a făcut istorie pentru România. Tragediile tăcute ale marilor sportivi
Boala care a umplut spitalele de câteva zile. Cele mai multe cazuri, pe...
Boala care a umplut spitalele de câteva zile. Cele mai multe cazuri, pe litoral sau în zonele de munte
Cât a putut să cheltuie, într-o singură zi, la plajă celebrul Pescobar: Îmi...
Cât a putut să cheltuie, într-o singură zi, la plajă celebrul Pescobar: Îmi cer eu scuze de la nota asta mare, atât s-a putut
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la opt luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la opt luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
Cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR la nivel MONDIAL
Cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR la nivel MONDIAL
De ce a murit, de fapt, Andrei Versace. Ipoteza principală a anchetatorilor
De ce a murit, de fapt, Andrei Versace. Ipoteza principală a anchetatorilor
Filmul care s-a dovedit un eșec colosal. Investițiile au fost colosale
Filmul care s-a dovedit un eșec colosal. Investițiile au fost colosale
Anamaria Prodan șterge iar pe jos cu Reghe. ''Un flaușat care vorbește mândru...
Anamaria Prodan șterge iar pe jos cu Reghe. ''Un flaușat care vorbește mândru cum agață, căsătorit fiind, «moartele de foame» prin Dubai''
Culisele retragerii lui Joe Biden din cursa prezidențială. Cine l-a convins și cu...
Culisele retragerii lui Joe Biden din cursa prezidențială. Cine l-a convins și cu ce argumente
Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Nastase, acuzații dure la adresa Ioanei Nastase:...
Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Nastase, acuzații dure la adresa Ioanei Nastase: „M-a blocat în telefonul lui tata! Fratele meu a dispărut de 5 luni!” Care este replica Ioanei, soția tenismanului?!