Sport

Mihai Pintilii a semnat, după plecarea de la FCSB: „Experiența lui va aduce un plus de valoare”

Mihai Pintilii nu a stat mult timp fără angajament după ce și-a dat demisia de la FCSB. Fostul antrenor al roș-albaștrilor a semnat deja noul contract, iar anunțul a fost făcut oficial.
16.03.2026 | 14:26
Mihai Pintilii a semnat dupa plecarea de la FCSB Experienta lui va aduce un plus de valoare
Mihai Pintilii a semnat, după plecarea de la FCSB. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Mihai Pintilii (41 de ani) revine! Fostul antrenor secund de la FCSB va fi analist TV, după despărțirea de campioana României. Pintilii va fi, din nou, coleg cu Mihai Stoica (60 de ani), actualul președinte al C.A. de la roș-albaștri.

Mihai Pintilii va fi analist TV

Mihai Pintilii, care încă nu are Licența Pro de antrenor, dar va fi analist TV la Prima Sport. El va debuta în noul rol marți, 17 martie, în emisiunea Fotbal Show, de la ora 18:30, când va fi în emisiune alături de Victor Angelescu, președintele Rapidului. Contractul lui Pintilii este de colaborator permanent.

ADVERTISEMENT

Mihai Pintilii era liber de contract după despărțirea de FCSB. La finalul meciului cu U Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat, pe care roș-albaștrii l-au pierdut cu 1-3, Mihai Pintilii și-a dat demisia. Același gest a fost făcut și de principalul Elias Charalambous.

„Mihai Pintilii este o personalitate respectată în fotbalul românesc și un profesionist care a demonstrat leadership atât pe teren, cât și în staff-ul tehnic. Experiența lui va aduce un plus de valoare discuțiilor și analizelor din Fotbal Show”, spune Alex Rădulescu, director Prima Sport.

ADVERTISEMENT

Cine e Mihai Pintilii, noul expert Prima Sport

Mihai Pintilii este o legendă a clubului FCSB, cu care a evoluat inclusiv în grupele Champions League. A petrecut în total nu mai puțin de 12 ani la gruparea roș-albastră, șase ca jucător și șase ca antrenor. Fostul mijlocaș nu are încă Licența Pro, pe care o va lua abia în anul 2029.

ADVERTISEMENT

El a câștigat 4 trofee, dintre care două titluri de campion. Ca antrenor secund la FCSB, Pintilii a luat 5 trofee, dintre care 2 campionate (2024 și 2025). Noul expert Prima Sport e fost internațional român, cu 45 de selecții și 1 gol la echipa națională, cu care a jucat la Euro 2016.

ADVERTISEMENT

Cu cine va fi coleg Pintilii la Prima Sport

La Prima Sport, Mihai Pintilii va fi coleg cu Pintlii cu președinții și oficialii tuturor marilor echipe din SuperLiga: Mihai Stoica (FCSB), Andrei Nicolescu (Dinamo), Victor Angelescu (Rapid), Sorin Cârțu (U Craiova) și Marius Bilașco (CFR Cluj). Restul analiștilor de la Prima Sport sunt foști fotbaliști care au jucat la FCSB, Dinamo, Rapid sau U Craiova: Basarab Panduru, Marius Baciu, Aurel Țicleanu, Ovidiu Herea, Claudiu Vaișcovici, cărora li se adaugă fostul arbitru FIFA, Constantin Zotta.

1,65 e cota Betano pentru „1 solist” la FCSB - UTA Arad
Tags: