Fotbal intern

Răzvan Oaidă s-a accidentat în meciul cu Poli Iași! Ionuț Vînă, șanse mari să apară în primul „11” după o pauză de peste o lună. EXCLUSIV

04.12.2019 | 15:34
Razvan Oaida sa accidentat in meciul cu Poli Iasi Ionut Vina sanse mari sa apara in primul 11 dupa o pauza de peste o luna EXCLUSIV
ADVERTISEMENT

Răzvan Oaidă a fost înlocuit în minutul 70 al meciului cu Poli Iași, câștigat de FCSB în Moldova cu 2-1, din cauza unei accidentări, iar, din informațiile FANATIK, mijlocașul are șanse mici să apară în primul „11” al lui Bogdan Vintilă pentru următorul joc, cu Gaz Metan. În locul lui Oaidă, cel mai probabil Ionuț Vînă va reveni printre titularii formației „roș-albastre”.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Gaz Metan Mediaș: 4.00 este cota pentru „X”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT

Răzvan Oaidă s-a accidentat în meciul de la Iași

Răzvan Oaidă a fost unul dintre cei mai importanți jucători de la FCSB în această stagiune, fiind o prezență constantă în primul „11” după transferul din vară de la FC Botoșani. Mijlocașul a fost titular și la Iași, în duelul din runda a 19-a câștigat de „roș-albaștri” cu 2-1, însă a fost înlocuit cu Ionuț Vînă după 70 de minute.

FANATIK a aflat că mijlocașul pentru care Gigi Becali a plătit 700.000 de euro lui Valeriu Iftime a suferit o accidentare pe stadionul din Copou, și sunt șanse mici să fie recuperat 100% pentru meciul din următoarea etapă, cu Gaz Metan Mediaș pe Arena Națională.

ADVERTISEMENT

În locul lui Oaidă, Bogdan Vintilă va apela, cel mai probabil, la Ionuț Vînă în meciul cu echipa lui Edi Iordănescu, programat vineri de la ora 20:30.

Ionuț Vînă nu a mai fost titular din octombrie

Ultima prezență a lui Ionuț Vînă în linia de start a fost pe 20 noiembrie, în meciul de la Ploiești cu Chindia Târgoviște. Mijlocașul de la Viitorul a jucat toate cele 90 de minute, contribuind la victoria obținută de „roș-albaștri” cu 2-1.

ADVERTISEMENT

După cele trei puncte obținute la Iași, FCSB va primi vizita celor de la Gaz Metan Mediaș vineri, de la ora 20:30, pe Arena Națională, pentru meciul din runda a 20-a.

Ionuț Vînă a fost transferat în această vară de FCSB de la Viitorul, iar debutul a fost perfect. Mijlocașul de 24 de ani a oferit o pasă decisivă la debutul său în tricoul roș-albastru, meciul de la Pitești cu Hermannstadt, încheiat 4-3.

ADVERTISEMENT

De atunci, Vînă a bifat 22 de partide pentru „roș-albaștri” în toate competițiile, a oferit patru pase decisive, dar nu a reușit să își treacă numele pe lista marcatorilor.

ADVERTISEMENT