Răzvan Pleșca nu regretă că nu s-a mai transferat la FCSB, unde era dorit de Mihai Teja și este optimist înainte de confruntarea cu liderul campionatului și cu foștii săi colegi Sergiu Buș și Darius Olaru.
Gaz Metan este singura echipă din Liga 1 fără niciun caz de COVID-19, iar echipa merge din ce în ce mai bine de când fostul antrenor al lui CFR Cluj, Jorge Costa a venit la echipă, după ce Dusan Uhrin Jr. a plecat cu scandal și amenințări din cauza unui conflict cu președintele clubului, Ioan Mărginean.
Răzvan Pleșca a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre transferul la FCSB, dar mai ales despre meciul de luni seară împotriva liderului din Casa Pariurilor Liga 1.
Răzvan, pentru voi urmează meciul cu FCSB… Regreți că nu ai mers acolo cu Mihai Teja?
– Da, am avut o relație foarte bună cu domnul Teja și acuma, în continuare ne înțelegem bine. Asta e… ce să mai zic acuma! Nu mai contează. Nu e neapărat un regret. Am rămas la Mediaș și a fost bine cu domnul Edi Iordănescu, am câștigat play-out-ul, apoi am intrat în play-off, a fost bucurie mare și în ultimii ani suntem pe un drum bun. De meciul cu FCSB-ul ce să zic… avem două victorii consecutive și dacă vom reuși să câștigăm, atunci ne depunem serios candidatura pentru un loc în play-off!
Realist vorbind, ce șanse crezi că are Mediașul la play-off și care e obiectivul realist în acest sezon?
– Deocamdată nu avem stabilit un obiectiv real, pentru că au fost și multe schimbări, chiar și după ce a început campionatul, așa că ne-am pornit mai greu, dar sigur că avem șanse bune în momentul de față. Având în vedere că anul ăsta o să fie 30 de etape în sezonul regulat în loc de 26 și practic până și Astra sau Dinamo mai speră la play-off!
Noi suntem la doar trei puncte de play-off, însă urmează meciuri grele: FCSB, Craiova, echipe cu pretenții. Dacă vom reuși să adunăm puncte din meciurile astea, atunci înseamnă că avem și forța să intrăm în play-off. Am jucat cu Chindia, cu Clinceni, totuși adversari mai abordali.
Care crezi că sunt cei mai periculoși jucători de la FCSB? Știu că ești fan Darius Olaru…
– Da, da, da (râde)! Este unul dintre cei mai buni jucători ai lor, dar în momentul de față FCSB-ul pare a fi echipa cea mai în formă din Liga 1! Au jucători de calitate, mai ales de la mijloc în sus, dar până și fundașul central, Iulian Cristea, marchează foarte mult în ultima vreme. Așa că toți sunt periculoși, nu doar Man, Coman sau Tănase. Și Sergiu Buș! Chiar dacă nu a marcat el foarte mult, dar noi îl cunoaștem foarte bine și știm că e un jucător de mare calitate.
Totuși Man și Tănase au înscris 18 goluri și sunt golgheterii din Liga 1…
– Așa e! Se vede o schimbare de când au început acest campionat, practic de când a venit noul antrenor și noul preparator fizic. Joacă foarte bine FCSB-ul și au forță ofensivă surprinzătoare.
Cum vezi lupta la titlu în acest sezon?
– CFR, FCSB, Craiova… în orice ordine! Altcineva nu cred că se poate apropia de cele trei. Și e mai frumos așa, pentru că în anii trecuți erau doar două echipe care se luptau la titlu, iar anul ăsta eu cred că o să fie trei! De altfel, sunt și foarte apropiate în clasament. E greu de spus cineva e favorită pentru că va fi foarte lung acest campionat, o să fie și coronavirus, accidentări și suspendări, plus că va fi cel mai lung play-off din istoria campionatului.
Crezi că Darius Olaru ar trebui să fie un model pentru jucătorii de la FCSB sau în general pentru fotbaliștii tineri? Nu are nici permis de conducere iar alți colegi de vârstă cu el au boliduri de 100.000 de euro…
– Da, bineînțeles, dar și ceilalți… nu îi cunosc personal, dar când ne-am întâlnit la meciuri păreau băieți okay. Darius e un băiat extrem de profesionist și nu are nici măcar mașină din ce știu. Nu știu dacă e mașina lui Moruțan… Am auzit că de fapt ar fi mașina impresarului și i-a împrumutat-o, o chestie de genul ăsta. Darius Olaru deși la Mediaș era foarte tânăr, și-a câștigat simpatia întregului vestiar! Toți îl iubeam practic și l-am ajutat foarte mult.
Vorbeai de o schimbare la FCSB de când a venit Toni Petrea. Cum s-a schimbat Gaz Metan Mediaș de când a venit Jorge Costa?
– În primul rând, acum avem stabilitate. A fost perioada aia din play-off când nu am avut nici antrenor, apoi n-am avut președinte, nu se știa nimic… era o incertitudine totală! Ne-au și plecat mulți jucători, iar apoi am început campionatul cu unele tensiuni între Dusan Uhrin și președinte, cu transferuri care nu se făceau sau niște jucători care au venit după startul sezonului. Acum întradevăr, deja domnul Costa e de două luni și există o anumită stabilitate, mai ales că sunt și mulți portughezi, jucători latini și există o unitate mai bună. Am început să creștem de la meci la meci, iar asta se vede și în rezultate.
Câte limbi se vorbesc la voi la antrenament? Brazilieni și portughezi, cehi, italieni, francezi de origine haitiană, congoleză sau din Comoros, fotbaliști din Guinea-Bissau, olandezi de origine africană…
– Ohooooo (râde)! Grea întrebare… Eu ca portar știu să spun: ‘Ești singur. Nu te atacă’ în vreo cinci limbi!
Poți să îmi spui în ce limbi? Te întreb pentru că tu trebuie să comunici foarte bine cu cei din defensivă și chiar cu cei din atac…
– Okay, (râde)! În engleză: alone, în franceză: seul, în portugheză: solteiro… dar în mare Jorge Costa vorbește engleză și pe asta o folosim cel mai des. Exact, exact! De-aia zic că am învățat noi. Până învață ei românește… știi cum e…. Se aseamănă totuși portugheza și de ce nu, învățăm tot timpul. Niciodată nu e prea târziu să înveți și nu strică o limbă în plus.
Cum s-au integrat jucătorii străini?
– Mai greu la început, dar era de așteptat, mai ales că unii au venit pe parcursul campionatului și a fost greu și din punct de vedere fizic să se adapteze, dar acum au început să dea un randament din ce în ce mai bun și ne-am făcut cât de cât o idee de un prim unsprezece.
Noi la FANATIK am scris în premieră despre transferurile a doi jucători portughezi care au jucat la FC Porto…
– Da, mă rog, știi cum e… în copilărie toți am jucat la echipe mari.
Tu ce ai de gând? Îl depășești pe Burebista și joci până la 40 de ani?
– Nu, nu, nu (râde)! Doamne ferește! 99% ăsta e ultimul an. Eu zic că e suficient. Nu mi-am propus să dobor vreun record de longevitate, mai ales că ar fi și foarte greu. În ultimele etape la Liga a treia au jucat portari de 47, 49 de ani, așa că…. Dacă mă voi retrage la 38 de ani, deja i-am depășit pe Michael Jordan și Muhammad Ali. O să rămân în club pe partea de marketing, învăț cât mai mult pe domeniul ăsta de marketing sportiv.
Deci vei înființa la Gaz Metan Mediaș primul departament de marketing din istoria clubului…
– Mă rog, e mult spus departament de marketing. Mai avem mult de lucrat în România până să ajungem să vorbim despre marketing sportiv! Înainte trebuie să ne ocupăm de imaginea clubului și alte lucruri mult mai importante.