Pe 18 decembrie Genoa a anunțat oficial că Dan Șucu, patronul Rapidului, a devenit acționar majoritar al celui mai vechi club din Serie A. Omul de afaceri a plătit 40 de milioane de euro pentru a obține 77% din acțiunile „grifonilor”, restul de 23% fiind deținute de niște investitori din Miami. Chiar dacă presa a speculat de la bun început că ar fi implicat, Răzvan Raț a dezvăluit oficial abia la o săptămână după tranzacție faptul că a avut un rol crucial.
Răzvan Raț a mărturisit că are un post în Consiliul de Administrație de la Genoa. Datorită prieteniei pe care fostul fotbalist o are cu clubul italian, dar și cu patronul Rapidului, Dan Șucu, Raț a ajutat la finalizarea tranzacției dintre cele două părți.
Mai mult, fostul jucător de la Șahtar Donețk, West Ham sau PAOK, a dezvăluit că are o relație cu clubul genovez de mai mult timp și a ajutat la transferul lui Drăgușin la Tottenham din ianuarie 2024.
Raț a vorbit despre relațiile sale cu „grifonii” și care a fost rolul său în finalizarea afacerii dintre Genoa și Dan Șucu: „Nu știu dacă e prea mult spus, dar cred că se scrie istorie.
Cred că nu a mai fost niciodată un acționar român într-un club din top 5 campionate ale Europei. Serie A cred că este în primele trei. Este un lucru pe care foarte puțini se așteptau să-l audă și sunt foarte mândru că a fost ținut secret așa cum a trebuit. Toată lumea a aflat atunci când a trebuit.
Este adevărat, eu sunt omul de legătură. Se știe că am o relație foarte bună cu cei de la Genoa, îi știu de foarte mult timp. Am avut și alte contacte cu ei în ceea ce privește transferul lui Drăgușin, apoi încercarea de a-l împrumuta pe Melegoni. După aceea, s-a ivit nevoia clubului Genoa de a supraviețui și așa am ajuns să vin cu ideea asta pentru domnul Șucu.
În afară de relația mea de prietenie cu Dan Șucu, eu cred că este omul potrivit pentru a fi un patron de club. De ce? Pentru că vede business și înțelege foarte mult business-ul. Fotbalul este un business destul de aparte și destul de special. Mai am și alți oameni potenți, oameni care puteau să fie în locul domnului Șucu, dar cred că am propus această afacere omului care trebuie. Ideea domnului Șucu este de a crea sinergii între cluburi. La început, discuția era despre cum ar putea Rapid să colaboreze cu alte cluburi. Mai departe, s-a întâmplat să existe această oportunitate, să poată face această infuzie de capital și să fie acționar la un alt club.
La început, ideea era de a crea o anumită colaborare cu cât mai multe cluburi. Mai departe, dacă se poate să fie și proprietate sau acționar în acele cluburi, cu atât mai bine pentru că se pot crea foarte multe sinergii. Modelul de business există, vezi City Group, vezi fostul 777, vezi cei de la Leipzig. Modelul acesta de business funcționează”, a declarat Răzvan Raț conform Sport.ro
Conform presei italiene, Dan Șucu își dorește să achiziționeze întreg pachetul de acțiuni de la Genoa în următoarele luni. Primul lucru de care Dan Șucu și asociații săi trebuie să se asigure este rămânerea în Serie A pentru încă un sezon. În acest moment, Genoa se află pe poziția a 13-a, la două puncte distanță de primul loc direct retrogradabil, ocupat de Hellas Verona.
În ultima partidă de Serie A, „grifonii” au pierdut pe teren propriu împotriva campioanei din 2023, Napoli, cu scorul de 2-1. În ciuda așteptărilor întregului club, Dan Șucu nu a putut fi prezent la meciul de pe data de 21 decembrie.