Udinese a ajuns sâmbătă la patru meciuri consecutive fără eșec în Serie A. Formația pentru care evoluează și Răzvan Sava a remizat pe teren propriu cu Atalanta, una dintre cele mai în formă echipe din campionatul Italiei. Goalkeeperul transferat de la CFR a închis din nou poarta.
Presa italiană a scris că Răzvan Sava nu a avut mari emoții în meciul Udinese – Atalanta 0-0, și i-a acordat nota 6, cea mai mică dintre jucătorii friulanilor, dar nu singura.
”O zi relativ liniștită pentru portar și asta e o noutate, având în vedere calibrul adversarului de pe teren. A devenit protagonist după intervenția pe care a avut-o în fața lui Samardzic, fostul jucător al lui Udinese”, a scris site-ul tuttomercatoweb.com.
”Practic nu a avut nimic de apărat în prima repriză. Nici în cea de-a doua, dar a salvat in extremis în fața lui Samardzic”, a scris și calciomercato.com, care l-a notat cu 6,5.
Răzvan Sava adună meci după meci din postura de titular al celor de la Udinese. Portarul român în vârstă de 22 de ani a fost titular sâmbătă în partida dintre Udinese și Atalanta, care s-a încheiat cu scorul de 0-0.
Contra uneia dintre cele mai în formă echipe din Serie A, Sava a făcut per total un meci reușit, având două intervenții salvatoare în fața jucătorilor antrenați de Gian Piero Gasperini. Scorul final a rămas 0-0, în ciuda faptului că Udinese a irosit câteva mari ocazii de gol.
Cu acest rezultat, gruparea unde evoluează portarul român a ajuns la trei rezultate de egalitate consecutive în campionatul Italiei și în prezent ocupă locul 9, cu un total de 26 de puncte. Următorul meci va avea loc pe data de 20 ianuarie, pe terenul celor de la Como.
Formația pregătită de Cesc Fabregas a reușit una dintre surprizele acestei etape de Serie A și a scos un punct pe Stadio Olimpico, în duelul contra celor de la Lazio.
Pentru prestația sa, cei de la Sofa Score i-au acordat lui Răzvan Sava nota 6,9, aceasta fiind peste media echipei în acest joc. El a bifat un nou meci fără gol primit, după ce a reușit această performanță și la disputa cu Verona.
Transferat de la CFR Cluj în vara anului 2024 pentru suma de 2,5 milioane de euro, Răzvan Sava a oferit un prim interviu pentru presa din Italia, în care a vorbit printre altele despre șansele pe care le primește din partea antrenorului de la Udinese.
„Este un moment excelent pentru mine. Sunt fericit că pot răsplăti încrederea antrenorului și a fanilor, care ne susțin meci de meci. Partida contra Veronei ne-a lăsat cu un gust amar pentru că am pierdut două puncte care ar fi fost foarte importante în clasament.
Am încheiat turul cu 25 de puncte, ceea ce este pozitiv în comparație cu sezonul trecut.Mă simt bine cu acest tip de joc, îmi place foarte mult.
În România nu eram obișnuit așa, dar aici am început să fiu ceva mai avansat în teren și să particip pe faza de construcție. Este ceva nou pentru mine, dar m-am adaptat imediat și îmi place”, a spus Răzvan Sava, pentru TV12.