Răzvan Sava părăsește CFR Cluj pentru Udinese. Portarul român revine astfel în Italia, unde urmează să semneze și să fie prezentat oficial la formația din Serie A.
Așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate, Răzvan Sava este noul portar al celor de la Udinese. Jucătorul de 22 de ani revine astfel în Italia, unde evoluase anterior transferului la CFR Cluj, din ianuarie 2022.
După ce a aterizat în Italia, la Trieste, Răzvan Sava va efectua vizita medicală la Udinese, urmând apoi să semneze contractul. Cluburile s-au înțeles încă de săptămâna trecută, rămânând ca portarul doar să își pună semnătura pe contract.
„Răzvan Sava a aterizat la Trieste. Va susține astăzi vizita medicală pentru Udinese, apoi va semna un contract valabil până în 2028. Anunțul oficial este așteptat în cursul zilei de mâine”, a anunțat jurnalistul italian Nicolo Schira, pe platforma X.
Se pare că CFR Cluj a apelat tot la campionatul din Italia pentru postul de portar. Așa cum FANATIK dezvăluise în exclusivitate, ardelenii l-au adus pe Mihai Popa, cel care a fost legitimat în ultimul an la Torino.
Deși nu a bifat nicio apariție în tricoul torinezilor, tânărul portar s-a evidențiat pe vremea când juca la FC Voluntari, prinzând astfel transferul la formația din Serie A.
În vârstă de 23 de ani, acesta va juca sub formă de împrumut în Gruia. Mihai Popa s-a format la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi. În cariera sa la nivel de seniori, portarul a bifat meciuri pentru Rapid, Unirea Constanța, Astra Giurgiu și FC Voluntari, în tricoul ilfovenilor evoluând în 77 de partide.
Cristi Balaj s-a arătat extrem de încântat de aducerea lui Mihai Popa în Gruia. Președintele ardelenilor a spus despre tânărul portar că: „Mihai Popa care e un portar care a evoluat excelent în România. Îl doream de mai mult timp să îl aducem la Cluj, iar din punctul acesta de vedere suntem acoperiți”, a spus Cristi Balaj la FANATIK SUPERLIGA.
Răzvan Sava a sosit la CFR Cluj la începutul anului 2o22. Portarul român a strâns 57 de apariții oficiale pentru formația din Gruia, unde a și câștigat titlul în Superliga (2021/2022). Cotat de Transfermarkt la două milioane de euro, el sosise la CFR Cluj tot de la Torino, pentru suma de 250.000 de euro.