Life

Răzvan Simion nu va petrece Paștele cu copiii. Unde merge prezentatorul cu Daliana Răducan

Răzvan Simion a oferit detalii despre sărbătorile pascale chiar în Săptămâna Patimilor. Vedeta a vorbit despre credință, copii și locul unde va petrece Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
20.04.2022 | 17:01
Razvan Simion nu va petrece Pastele cu copiii Unde merge prezentatorul cu Daliana Raducan
Răzvan Simion, își cheltuiebanii pe vacanțe. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Celebrul prezentator de la Neatza nu va petrece Paștele cu copiii, Ianca și Tudor, veniți pe lume în timpul mariajului cu fosta soție, Diana Simion. Moderatorul a precizat că va fi alături de iubita sa, Daliana Răducan.

Răzvan Simion, detalii despre sărbători și copii. Unde pleacă prezentatorul de Paște

Răzvan Simion a menționat că va fi plecat din țară în timpul sărbătorilor pascale, într-un loc în care nu a mai fost până acum. Vedeta de la Antena 1 nu-i va avea aproape pe cei doi copii, care au crescut și vor să petreacă cu prietenii.

ADVERTISEMENT

„Mă duc în locuri interesante, frumoase, din păcate la o anumită vârstă copiii nu vor să mai facă sărbătorile cu părinții, au gașca lor de prieteni, se pleacă în excursii. 

Și atunci, mergem așa ca bătrânii, în locuri interesante. În locul ăsta nu am mai fost”, a povestit prezentatorul în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.

ADVERTISEMENT

Răzvan Simion, despre valorile insuflate celor doi copii, Ianca și Tudor

În altă ordine de idei, Răzvan Simion a dezvăluit cum își îndrumă copiii, dar și valorile pe care le-a insuflat acestora până în momentul de față. Vedeta crede că până la vârsta de 10 ani cei mici fac lucrurile pe care le văd la părinți.

„Nu știu dacă sunt valori sau dacă m-am gândit vreodată să le explic lucrurile astea ca și cum sunt la un seminar sau o conferință. Copiii în primă fază, pînă își dezvoltă gândirea critică, învață mimetic. 

ADVERTISEMENT

Adică dacă au văzut în casă că se întâmplă lucruri de anumită factură, că oamenii nu se mint între ei, că sunt buni unii cu alții, că-și construiesc un grup, poate nu așa de restrâns de prieteni, dar în care au grijă de fiecare în parte. 

Și ei vor face la fel. După 10 ani când au gândirea critică și pot să și discearnă o să-și croiască propriul lor sistem de valori din ce au văzut acasă, din ce au asimilat la școală, din ce au primit de la prieteni. 

ADVERTISEMENT

Și de unde mai învață, poate de pe Youtube, e o variantă digitală care îi echilibrează și aliniază. Am învățat să fac lucruri de care copiiilor mei să nu le fie rușine”, a completat prezentatorul de la Neatza.

ADVERTISEMENT