Sport

Răzvan Zăvăleanu anunță dezastrul pentru Dinamo, dacă Iuliu Mureșan ar fi înlăturat: „Doar de asta n-am avea nevoie!”

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului Dinamo București, a recaționat după ce Dorin Șerdean a solicitat repunerea sa în funcție, în locul lui Iuliu Mureșan.
26.04.2022 | 22:07
Razvan Zavaleanu anunta dezastrul pentru Dinamo daca Iuliu Muresan ar fi inlaturat Doar de asta nam avea nevoie
Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului Dinamo București, a recaționat după ce Dorin Șerdean a solicitat repunerea sa în funcție, în locul lui Iuliu Mureșan
ADVERTISEMENT

Dorin Șerdean a trimis o scrisoare prin care solicită, printre altele, să fie repus în funcție, după ce a câștigat procesul cu formația din „Ștefan cel Mare”.

Răzvan Zăvăleanu anunță dezastrul pentru Dinamo, dacă Iuliu Mureșan ar fi înlăturat

Răzvan Zăvăleanu susține că înlăturarea lui Iuliu Mureșan ar avea efecte devastatoare pentru Dinamo. Totodată, spune că administratorul special al „câinilor” este afectat de cele întâmplate, în ultima perioadă, la echipa roș-albă.

ADVERTISEMENT

„N-a existat o solicitare în privința domnului Mureșan. Dumnealui este destul de supărat, de stresat din cauza celor întâmplate la Dinamo.

Nu poate să-i cadă bine când rezultatele sunt cele care sunt. Chestia cu Nicolae Badea i-a pus capac, pentru că sunt lucruri venite din partea unui dinamovist la care nu te aștepți. Dumnealui a fost afectat foarte tare, a suferit și suferă în continuare.

ADVERTISEMENT

Problemele judiciare care ar fi iscate de o retragere sunt neevaluabile, doar de asta n-am avea nevoie. Ar însemna apariția unui nou administrator special, propus de acționari, de Lotus.

Fără a găsi un înlocuitor, nu se putea ca domnul Mureșan să plece, pentru că s-ar opri activitatea clubului. Nu s-ar putea face, de exemplu, plăți fără administratorul special”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Scrisoarea trimisă de Dorin Șerdean către Dinamo

„Subscrisa SC Lotus Perfect Products SRL…, prin reprezentant legal Șerdean Pavel Dorin, în calitate de acționar al DINAMO 1948 SA, deținător al unui procent de 72,08% din totalul acțiunilor existente conform actului constitutiv din data de 02.09.2020, prin prezenta vă

SOLICITĂM

1. Să luați act de noua adresă de corespondență electronică a subscrisei în vederea realizării viitoarelor comunicări procedurale: […], precum și a tuturor actelor care implică decizia și hotărârea acționarilor (schimbare administrator special, stabilire salariu, etc),

ADVERTISEMENT

2. COMUNICAREA ultimului statut al DINAMO 1948 SA, în vederea luării la cunoștință a drepturilor și obligațiilor existente în cadrul asocierii (chiar dacă în prezent aceasta este suspendată) în principal ca urmare a schimbării acționariatului LOTUS PERFECT PRODUCTS SRL și a intenției de redresare cât mai rapidă.

Față de aceste aspecte, vă asigurăm tot sprijinul nostru în realizarea demersurilor întreprinse.

Cu deosebită considerație,

LOTUS PERFECT PRODUCTS SRL

Prin reprezentant legal

Șerdean Pavel Dorin”, se arată în scrisoarea lui Dorin Șerdean către reprezentanții lui Dinamo.

ADVERTISEMENT