Dinamo a câștigat procesul cu Vasile Șiman. Procesul s-a încheiat, iar clubul din „Ștefan cel Mare” a triumfat, pentru moment. Răzvan Zăvăleanu a explicat ce urmează acum pentru echipa bucureșteană.
Decizia judecătorului sidnic a fost în favoarea lui Dinamo în procesul cu Vasile Șiman. Fostul finanțator de la Sportul Studențesc solicită două milioane de euro, iar după decizia dată vineri, 20 decembrie, el va face apel.
În direct la „FANATIK SUPERLIGA”, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al celor de la Dinamo, a explicat ce urmează acum pentru echipă. Oficialul „câinilor” are mari speranțe în privința ieșirii din insolvență anul viitor.
„Fanii lui Dinamo trebuie să știe că am învins într-o primă etapă. Există o cale de atac la decizia emisă, presupun că se va exercita. O să ne mai judecăm la Curtea de Apel București.
Noi credem că avem dreptate, iar poziția noastră va fi întărită de decizia judecătorului sindic. Am trecut de o etapă importantă. Am câștigat la fond, este foarte important”, și-a început discursul Răzvan Zăvăleanu la FANATIK SUPERLIGA.
„Ieșirea din insolvență, eu presupun acum cu mai mult optimism că putem rezolva acest aspect înaintea lunii mai. Putem juca în Europa din sezonul celălalt.
Visul de Europa este anulat deja de la 31 mai 2024. De atunci știm că nu puteam juca în Europa în acest sezon, din punct de vedere legislativ”, a punctat ulterior oficialul lui Dinamo.
„Cererea inițială a fost de un milion de euro și a fost augmentată cu încă un milion, fel și fel de penalități și dobânzi. Partea asta a fost respinsă ca inadmisibilă.
Domnul Șiman a uitat să facă cerere de plată către administratorul judiciar pentru acest al doilea milion. Din punctul meu de vedere, am crezut și cred în continuare că Dinamo are dreptate. Ce a fost înainte de intrarea în insolvență, nu ne privește”, a concluzionat Răzvan Zăvăleanu.
Verdictul inițial în cazul procesului dintre Dinamo și Vasile Șiman trebuia dat pe 5 decembrie 2024, dar a fost amânat. Răzvan Zăvăleanu se arătase încă de atunci optimist în ceea ce privește șansele de câștig ale echipei, fapt concretizat vineri, 20 decembrie.