News

RCS&RDS, veşti bune pentru cei care vor să îşi porteze numărul. Reducerile sunt substanţiale

29.06.2020 | 13:13
RCSRDS vesti bune pentru cei care vor sa isi porteze numarul Reducerile sunt substantiale
ADVERTISEMENT

Vara e în toi, așa că RCS & RDS, cel mai important jucător pe piața de telecomunicații din România vine cu o ofertă de nerefuzat pentru viitorii abonați ai serviciilor de telefonie mobilă. Dacă te bate gândul să îți portezi numărul la Digi România, acum e momentul să faci acest pas.

Nu de alta, dar te așteaptă reduceri substanțiale care se vor aplica pe o perioadă de până la 6 luni consecutiv. Potrivit reprezentanților companiei, poți beneficia de ofertă indiferent de rețeaua din care faci parte în prezent.

ADVERTISEMENT

Ba mai mult decât atât, campania intitulată sugestiv „Teleportarea” se adresează inclusiv clienților existenți. Aceștia se pot bucura de reduceri chiar dacă au deja un abonament Digi Mobil. Trebuie spus, însă, că oferta este disponibilă exclusiv online.

Digi România lansează campania „Teleportarea” și le oferă clienților reduceri de până la 50%

Concret, dacă vrei să beneficiezi de această ofertă accesează site-ul DigiRomania.ro, la secțiunea „Mobil”. Aici vei putea alege abonamentul dorit, după care va trebui să completezi câmpurile necesare în vederea plasării comenzii. Ulterior, prețul pe care îl vei achita va fi redus cu 50% pentru o perioadă de 6 luni.

ADVERTISEMENT

Din dorința de a facilita accesul clienților la serviciul dorit cu minimum de efort și în cel mai scurt timp, întregul proces de comandă și livrare este realizat online… ca o teleportare.

Clienții existenți au posibilitatea să contracteze această ofertă prin logarea în contul de client DigiRomânia, categoria „Mobil”, aleg abonamentul dorit, selectează opțiunea „Portare” și urmează pașii pentru plasarea comenzii.

ADVERTISEMENT

Oferta se aplică la contractarea serviciului de telefonie mobilă pentru o perioadă de 24 luni și este valabilă exclusiv online, iar clienții au posibilitatea să opteze pentru livrarea cartelei SIM în doar câteva zile, atât în magazinele Digi, cât și prin curier, livrarea fiind gratuită  ”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții RCS & RDS.

Digi România, avertisment pentru români. O nouă campanie mincinoasă circulă pe Internet

În altă ordine de idei, Digi România își avertizează abonații în privința unei tentative de înșelăciune care a fost depistată recent în mediul online. Potrivit companiei, este vorba despre o falsă campanie de fidelizare și recompensare a clienților cu premii constând în laptop-uri și telefoane mobile din segmentul premium.

ADVERTISEMENT

Totodată, RCS & RDS atrage atenția că însemnele companiei sunt folosite abuziv și fraudulos prin reclame de tip pop-up găzduite pe diverse site-uri cu un nivel redus de securitate. Odată ademeniți cu premiile mai sus menționate, clienților li se propune să completeze un chestionar la finalul căruia trebuie să furnizeze date asociate cardului bancar, sub pretextul că astfel se va reține taxa de transport a laptop-urilor sau telefoanelor mobile puse în joc.

ADVERTISEMENT
Tags: