Sport

Reacția FRF la acuzațiile de blat făcute de Emil Boc după Petrolul – Sepsi. ”Cel puțin până în prezent, nu există”

Acuzațiile de noncombat lansate de primarul Clujului, Emil Boc, la adresa Petrolului după meciul cu Sepsi (1-2), au rămas fără ecou. Comisiile FRF nu s-au sesizat
11.03.2024 | 19:37
Reactia FRF la acuzatiile de blat facute de Emil Boc dupa Petrolul  Sepsi Cel putin pana in prezent nu exista
Primarul Clujului, Emil Boc, nu e luat în seamă de FRF
ADVERTISEMENT

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, fan înfocat al echipei U Cluj, a avut o reacție vehemenată, vineri seara, după ce ”Șepcile roșii” au ratat calificarea în play-off în detrimentul celor de la Sepsi, care a câștigat dramatic, 2-1, cu Petrolul, în deplasare.

FRF nu-l bagă în seamă pe Emil Boc, care a acuzat că a fost blat la Petrolul – Sepsi

Edilul a acuzat că, la 1-1, în prelungirile meciului, ploieștenii s-au dat, pur și simplu, la o parte pentru a-i lăsa pe covăsneni să marcheze golul victoriei. Sepsi a terminat sezonul regulat din SuperLiga pe locul 5, cu 43 de puncte, la egalitate cu Farul, cu un punct mai mult decât U Cluj, care a făcut 0-0 la Voluntari, în etapa a 30-a din sezonul regulat.

ADVERTISEMENT

”Petrolul – rușinea fotbalului românesc! Cum să nu îți aperi corect șansele?”, a tunat Emil Boc, pe pagina personală de Facebook, la puțin timp după terminarea partidei Petrolul – Sepsi. Primarul a reclamat pasivitatea ”lupilor galbeni” la faza finalizată de Debeljuh în minutul 90+2.

”Cum să faci un simulacru de apărare la golul doi primit în meciul cu Sepsi? Oricine se uită la această fază poate observa cum invitați și lăsați adversarul să vă dea gol! 

ADVERTISEMENT

Vă rog să vă uitați la jucătorul Țicu de la Petrolul care invită pe Sepsi să atace! Vă rog să vă uitați la jucătorul Papp (în careu) de la Petrolul cum intră cu ambele picioare, ca să fie penalty, și era penalty dacă nu era gol! 

Cum vă permiteți să distrugeți încrederea în sport, fair-play și corectitudine? Vă bateți joc de un sport atât de minunat și veți rămâne o pată neagră în istoria fotbalului românesc! 

ADVERTISEMENT

Resetați corectitudinea în fotbalul românesc pentru că ne scufundam în promiscuitate!”, a fost mesajul virulent postat de Emil Boc. Mesaj sters ulterior, după ce conducerea Petrolului a anunțat că îl va acționa în instanță.

FRF: ”Până în prezent, nu există o cauză pe rolul Comisiei de Disciplină”

Acuzațiile de blat făcute de Emil Boc nu sunt luate în considerare la FRF. La solicitarea FANATIK, forul condus de Răzvan Burleanu a anunțat că nicio comisie nu s-a autosesizat cu privire la afirmațiile primarului Clujului:

ADVERTISEMENT

”Federația Română de Fotbal monitorizează informațiile disponibile în spațiul public și, de la caz la caz, decide dacă există suficiente argumente și / sau dovezi pentru a iniția o procedură disciplinară. În ceea ce privește meciul în cauză, cel puțin până în prezent, nu există o cauză pe rolul Comisiei de Disciplină cu privire la aspectele de integritate la care ați făcut referire”.

Marin Barbu îl înțelege pe Emil Boc: ”Are dreptate, a fost dubios, dar Sepsi nu a avut nicio implicare în ecuația blatului”

Fostul antrenor al lui Sepsi, Marin Barbu (65 de ani), a precizat pentru FANATIK că înțelege reacția lui Emil Boc, dar este ferm convins că formația din Sfântu Gheorghe nu s-a implicat să aranjeze meciul cu Petrolul.

”Într-un fel, Emil Boc are dreptate. La ce s-a văzut la televizor, cei de la Petrolul s-au apărat dubios la acea fază de la golul de 2-1 pentru Sepsi. Și dacă nu ești om de fotbal tot ți se pare dubios când vezi așa ceva. Dar poți să acuzi niște oameni dacă nu există dovezi? Repet, fotbalistic s-a văzut dubios ce au făcut cei de la Petrolul la golul de 2-1. Și nu numai mie sau lui Emil Boc ni s-a părut dubios. Am văzut toți cei care ne-am uitat la meci că a fost dubios.

Vă spun însă cu mâna pe inimă, Sepsi nu a avut nicio implicare în ecuația blatului. Pur și simplu, e treaba celor de la Petrolul ce au făcut. Sunt și alte probleme. Au avut întârzieri la salarii, și-au pierdut concentrarea…”, a declarat Marin Barbu pentru FANATIK.

FIFA: Apărarea deficitară în mod deliberat poate însemna manipularea meciului

Potrivit Manualului FIFA privind manipularea rezultatului unui meci, greșelile comise intenționat în apărare sau în atac ale fotbaliștilor constituie aspecte de integritate ce pot fi luate în considerare.

Manipularea meciurilor, precizează FIFA, poate consta într-o varietate de acțiuni sau omisiuni. Lista următoare, care nu este exhaustivă, prezintă cele mai comune dintre ele:

  • Orice acord sau conspirație (oral sau în scris) între un manipulator de meciuri și una sau mai multe persoane, având ca scop influențarea sau modificarea ilegală a rezultatului unui meci sau competiție.
  • Pierderea deliberată a unui meci sau o fază dintr-un meci, de exemplu, încasarea golurilor, primirea cartonașelor galbene sau roșii, acordarea intenționată a penalty-urilor.
  • Prestația slabă deliberată în timpul unui meci, de exemplu, o apărare sau atac deficitar.
  • Aplicarea greșită în mod deliberat a Legilor Jocului de către arbitru și/sau alți oficiali de meci, de exemplu, acordarea eronată a cartonașelor roșii sau galbene, penalty-uri, etc.
ADVERTISEMENT