Reacția lui Ciprian Tătărușanu după primul meci ca titular pentru Lyon: ”M-am simțit bine după debut, dar nu sunt fericit cu rolul de rezervă”

Adrian Baciu   
în Fotbal international
19/12/2019, 09:30
Reacția lui Ciprian Tătărușanu după primul meci ca titular pentru Lyon: ”M-am simțit bine după debut, dar nu sunt fericit cu rolul de rezervă”
Reacția lui Ciprian Tătărușanu după primul meci ca titular pentru Lyon. Sursa foto: footmercato.net

Ciprian Tătărușanu a așteptat aproape șase luni pentru a debuta ca titular într-un meci oficial pentru cei de la Olympique Lyon. Om de bază în naționala României, Tătărușanu a fost integralist în meciul din Cupa Ligii Franței câștigat de Lyon, scor 4-1, contra celor de la Toulouse.

Reacția lui Ciprian Tătărușanu după primul meci ca titular pentru Lyon

Atât cu Sylvinho pe bancă, cât și cu Rudi Garcia, Ciprian Tătărușanu a avut același rol în acest sezon la Lyon, acela de rezervă a lui Anthony Lopes, în Ligue 1 și UEFA Champions League.

După primul său meci oficial pentru francezi, titularul postului de portar al naționalei României în ultimele preliminarii nu s-a ferit în a-și declara nemulțumirea pentru situația sa de la echipa de club.

”M-am simțit bine azi, la meciul meu de debut la Lyon. Cred că am făcut un meci bun, atât eu, cât și întreaga echipă”, a spus Tătărușanu despre meciul cu Toulouse.

Apoi, acesta a abordat subiectul legat de rolul său la Lyon: ”Pentru toți jucătorii e important să joace. Până azi, nu am avut șansa să joc. Nu pot ascunde faptul că nu sunt fericit cu rolul de rezervă la echipă”

Tătărușanu nu exclude plecarea de la Lyon în iarnă

La interviul acordat francezilor după meciul cu Toulouse, Tătărușanu a vorbit și despre posibila plecare de la Lyon în pauza competițională din iarnă.

”Vom vedea ce se va întâmpla. Mai avem un meci în 2019 apoi vedem. Tot ceea ce vă pot spune e că nu sunt încântat să fiu portarul cu numărul 2 al echipei”.

  • o meciuri oficiale a jucat Tătărușanu pentru Lyon în acest sezon

Cu Tătărușanu titular, Lyon a câștigat cu 4-1 meciul din Cupa Ligii Franței cu Toulouse. Românul a primit gol, însă nu a avut nicio vină la reușita oaspeților.

Presa franceză l-a notat pe Tătărușanu cu 6.5 după prestația din meciul cu Toulouse. Numai Traore, cu 7, a avut o notă mai mare decât portarul român de 33 de ani.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles