Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale din luna mai, a reacționat după ce Gigi Becali a anunțat la FANATIK SUPERLIGA că-l va vota. Ce mesaj a transmis candidatul la funcția de președinte al României?
Crin Antonescu i-a mulțumit patronului FCSB pentru susținere, așa cum reiese dintr-un clip postat pe TikTok de publicația Gândul. Fiind întrebat de jurnaliști ce părere are despre anunțul lui Gigi Becali privind demisia sa din AUR, dar și despre intenția de a-l sprijini la prezidențiale, Crin Antonescu a răspuns:
„Cum se spune la noi, la ortodocși, mai ales că e Săptămâna Mare: «Să fie primit!» Mulțumesc foarte mult! E opțiunea omului și îi mulțumesc”, a declarat candidatul coaliției de guvernare pentru funcția supremă în stat.
Gigi Becali a anunțat, luni, 14 aprilie, că demisionează oficial din AUR în urma tensiunilor din partid, devenind deputat neafiliat. De altfel, luna trecută, latifundiarul din Pipera a avut mai multe critici la adresa liderului AUR, George Simion, candidat și el la alegerile din mai.
Discuțiile dintre Gigi Becali și George Simion au apărut încă din perioada când liderul AUR și-a anunțat susținerea pentru fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu. Situația a devenit și mai tensionată în urma deciziei partidului AUR de a strânge semnături pentru șefa POT, Anamaria Gavrilă, pentru a se înscrie în cursa pentru Cotroceni.
Gigi Becali a declarat că nu a fost de acord cu această mișcare a AUR, considerând că Simion „a făcut o greșeală mare cu Anamaria”. După toate aceste discuții și în urma unor declarații ofensatoare transmise de liderul AUR pe TikTok la adresa patronului FCSB, Gigi Becali și-a retras sprijinul pentru Simion.
Luni, la FANATIK SUPERLIGA, emisiunea moderată de Horia Ivanovici, Gigi Becali a declarat că-l susține pe Crin Antonescu la alegerile din luna mai și crede că acesta va fi viitorul președinte al țării.
„Eu îți spun ție cine iese președintele României. Cine cred eu că Dumnezeu ni-l va da. Eu cred că va fi Crin. (…) Și așa avem problemele pe care le avem. Să ne mai dea Dumnezeu și un președinte nebun, e vai de capul nostru. Și atunci ne trebuie un președinte cuminte, liniștit”, a transmis finanțatorul FCSB.