Sport

Reacția lui Cristian Tudor Popescu după victoria Simonei Halep cu Alize Cornet. Ce spune despre meciul dintre Ons Jabeur și Sorana Cîrstea. Exclusiv

Cristian Tudor Popescu a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK după victoria Simonei Halep cu Alize Cornet și a prefațat marele meci dintre Ons Jabeur și Sorana Cîrstea.
09.05.2022 | 16:55
Reactia lui Cristian Tudor Popescu dupa victoria Simonei Halep cu Alize Cornet Ce spune despre meciul dintre Ons Jabeur si Sorana Cirstea Exclusiv
Simona Halep s-a calificat în turul doi la Roma, unde o va întâlni pe americanca Danielle Collins. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Simona Halep s-a calificat în turul doi la turneul de la Roma, după ce a învins-o în două seturi pe Alize Cornet, scor 6-4, 6-4 și o va întâlni în turul doi pe Danielle Collins. Cristian Tudor Popescu crede cu tărie că numărul 21 WTA poate avea un parcurs bun la Foro Italico.

CTP salută victoria Simonei Halep cu Alize Cornet: „E un semn bun. De ce așteaptă cu nerăbdare meciul dintre Sorana Cîrstea și Ons Jabeur

CTP a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre victoria Simonei Halep cu Alize Cornet, dar și despre meciul de foc al Soranei Cîrstea cu Ons Jabeur, „maestra scurtelor”: „Eu am așteptări bune de la Simona Halep la Roma și am spus-o și după turneul de la Madrid. Cu Ons Jabeur a fost un meci atipic, ieșit din comun și în continuare mare încredere în ceea ce joacă acum Simona, împreună cu Mouratoglou.

ADVERTISEMENT

Faptul că a bătut-o pe Cornet e un drum bun, pentru că ea are 1-4 la franțuzoaică. E genul de jucătoare care nu îi convinge Simonei. E cu atât mai de lăudat că a bătut-o într-un meci scurt, în două seturi. Am văzut ce încearcă Simona să facă și e pe calea cea bună. Sper să arate la fel și în meciul cu americanca Danielle Collins.

CTP a ținut să scoată în evidență încă o dată măiestria extraordinară a scurtelor puse de Ons Jabeur, cu care a reușit să o învingă pe Simona Halep, armă letală pe care o posedă și Carlos Alcaraz și la care Sorana Cîrstea trebuie să fie extrem de atentă în meciul cu tunisianca din primul tur de la Roma: „Scurta este alături de smash-ul de rever cea mai dificilă lovitură din tenis și are două tăișuri. Ori faci punct, ori adversarul îți face el punct! E foarte riscantă. Dacă dai o minge pe fundul terenului e altceva, o mai dregi. Nu și scurta. Dacă o pui puțin mai încolo și țopoită, fără efect invers, o vei primi direct în dinți cum se spune”.

ADVERTISEMENT

Scurta, armă letală a lui Ons Jabeur și a lui Carlos Alcaraz: „Este cea mai dificilă lovitură din tenis!”

Cristian Tudor Popescu este fascinat de abilitatea extraordinară a lui Carlos Alcaraz și a lui Ons Jabeur în a pune scurte câștigătoare și o avertizează pe Sorana Cîrstea: „Pentru asta trebuie o încheietură cu totul deosebită și o abilitate care a dispărut în tenisul din ultimii ani. În anii 70-80-90, era foarte prezentă, apoi s-a mers pe loviturile foarte tari și o linie a puterii și forței.

În acest peisaj, Ons Jabeur e încântătoare tocmai pentru că stăpânește aceste lovituri cu care rupe ritmul loviturilor în forță ale adversarelor și face punct. Adversara nici măcar nu mai ajunge la ea, e deja lovitură câștigătoare. O înțeapă și cade parcă dezumflată”. 

ADVERTISEMENT

CTP surprinde: „Sorana Cîrstea o poate spulbera pentru că e o „hitteriță”, o jucătoare de lovitură decisivă”

Reputatul ziarist a prefațat pentru FANATIK și meciul de totul sau nimic dintre Sorana Cîrstea și Ons Jabeur, din primul tur de la Roma: „Domne, acolo e un meci în care se poate întâmpla orice. Sunt jucătoare de tipul ori-ori! Ori la bal, ori la spital. Dacă lui Jabeur îi merg scurtele, o să câștige.

Dacă se întâmplă să se strice această morișcă a scurtelor, Sorana o poate spulbera, pentru că e o „hitteriță”, o jucătoarea de lovitură decisă. Dacă ei îi intră loviturile tari la risc, o va bate fără probleme. Dacă nu, e invers. În orice caz, va fi un meci cu garda joasă, de contre și o să vedem cine va rămâne în picioare. 

ADVERTISEMENT

Există riscul ca la un moment dat aceste scurte să nu îi mai iasă lui Ons Jabeur. Rămâne de văzut ce faci în aceste condiții? Continui să pui sau renunți și joci lung. Nu e decizie deloc simplă pentru un jucător de minge scurtă. Se mai poate juca cu scurte însă nu atât de decisive. Dacă ai în față o jucătoare care nu se descurcă prea bine venind în față la contrascurtă.

Poți să pui scurtele nu la fel de riscate, ci mai în interiorul terenului, la siguranță, dar o obligi totuși să vină și să execute o lovitură nefamiliară, care nu îi place. Mai poate fi o soluție pentru a varia jocul. Asta depinde de luciditate și de inteligența tactică a jucătorului”, a explicat CTP în exclusivitate pentru FANATIK.

  • 16.338 de dolari va primi Simona Halep pentru calificarea în turul doi la Roma
ADVERTISEMENT