Sport

Reacția lui Elias Charalambous după ce Gigi Becali i-a redus salariul cu 50%: „V-am spus din prima zi asta!” Cum a comentat plecarea lui Deian Sorescu

Elias Charalambous a reacționat după ce Gigi Becali i-a redus salariul cu 50%. Antrenorul cipriot a comentat plecarea lui Deian Sorescu de la FCSB.
26.05.2023 | 18:59
Reactia lui Elias Charalambous dupa ce Gigi Becali ia redus salariul cu 50 Vam spus din prima zi asta Cum a comentat plecarea lui Deian Sorescu
Elias Charalambous a reacționat după ce Gigi Becali i-a redus salariul cu 50%. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

Gigi Becali a anunțat mai multe plecări la FCSB după o nouă ratare a titlului. Totuși, pe lista celor care vor părăsi clubul roș-albastru la finalul sezonului nu se află Elias Charalambous. Patronul vicecampioanei a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI i-a prelungit contractul antrenorului cipriot pentru încă un sezon.

Reacția lui Elias Charalambous după ce Gigi Becali i-a redus salariul cu 50%: „Nu contează cât câștig”

Elias Charalambous va fi antrenorul cu licență Pro de la FCSB și din sezonul următor, însă salariul cipriotului a suferit modificări. În aceeași intervenție telefonică de la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Gigi Becali a precizat că i-a redus la jumătate salariul lui Elias Charalambous.

ADVERTISEMENT

FANATIK a dezvăluit în exclusivitate în momentul sosirii antrenorului cipriot la București că Elias Charalambous câștigă 5.000 de euro lunar la FCSB. Astfel, după noua micșorare, fostul fotbalist de la FC Vaslui va câștiga 2.500 de euro.

„De ce să nu fi rămas? Nu știu cum se întâmplă în România, nu cred că trebuie să vorbim despre salarii, mă interesează doar pe mine, nu contează cât câștig sau dacă este adevărat sau nu ceea ce s-a spus despre salariul meu.

ADVERTISEMENT

Sunt undeva unde îmi place, v-am spus din prima zi asta. Sunt mândru să lucrez cu acești băieți. Sunt fericit!”, a declarat Elias Charalambous.

Cum a comentat Elias Charalambous plecarea lui Deian Sorescu de la FCSB: „Acesta este fotbalul”

Gigi Becali a alcătuit lista cu plecări de la FCSB, iar Deian Sorescu este unul dintre jucătorii care nu vor continua din vară în lotul roș-albaștrilor. Împrumutat de la Rakow, Gigi Becali a anunțat că nu-i va prelungi șederea fostului fotbalist de la Dinamo la FCSB.

ADVERTISEMENT

Elias Charalambous a precizat că viitorul jucătorilor va fi discutat la începutul săptămânii viitoare, după ultimul meci al sezonului, cel cu Rapid. (n.r. despre plecarea lui Sorescu) Nu am avut timp să vorbim despre asta. Începând de luni, vom avea timp să vorbim despre această situație.

În momentul acesta, vreau doar să trecem peste jocul de mâine, să încheiem sezonul. Acesta este fotbalul. Nu trebuie să ne relaxăm, trebuie să ne întoarcem mai puternici în noul sezon”, a mai spus Elias Charalambous.

ADVERTISEMENT

Elias Charalambous, resemnat după ratarea titlului cu FCSB: „Nu a fost așa cum ne-am dorit”

FCSB a condus-o cu 2-0 pe Farul în „finala” pentru titlu, însă „marinarii” au revenit, au înscris de trei ori până la final și au cucerit primul titlu din istorie. Elias Charalambous speră să se revanșeze în fața fanilor cu o victorie în derby-ul cu Rapid, sâmbătă, 27 mai, ora 20:30.

„Jocul trecut nu a fost așa cum ne-am dorit. Ne pare rău. Nu am terminat sezonul foarte bine, voiam să câștigăm pentru noi, pentru fani. Vrem însă să ne impunem mâine”, a spus Elias Charalambous.


  • Cotă BETANO pentru FCSB: 1.26 este cota pentru „1X” la meciul FCSB – Rapid

ADVERTISEMENT